De când a început Iris să vorbească, avem grijă să fim o familie cât se poate de politicoasă. Puterea exemplului, right?

Adevărul gol goluţ e că atunci când era mai micuţă şi mergeam cu ea în parc, trăgea de jucăriile altor copii şi mai mereu se lăsa cu supărare mare când evident, ei refuzau să le împartă cu ea. Indiferent că duceam şi noi un rucsac plin cu lopeţi, greble, găletuşa, pluşuri, minge, păpuşă, tot jucăriile altora erau mai interesante şi nu o dată a fost nevoie să plecăm de la locul de joacă fix pentru că nu o puteam linişti altfel.

E greu să fii copil mic, să nu înţelegi cum adică alea sunt jucăriile copilului, nu ale tale, şi dacă nu vrea să le împartă cu tine, aia e, trebuie să te conformezi. Şi ce dacă plânge şi el, uite ce lopăţică roşie interesantă are, e mult mai drăguţă decât asta verde a ta, de care oricum te-ai plictisit deja. Uite, o să i-o tragi din mână până când îi dă drumul, iar dacă nu reuşeşti, o să plângi cu lacrimi mari şi o să strigi în gura mare: “dau, dau, daaaaauuu”.

I-am explicat de nenumărate ori că fiecare copil are voie să refuze să împartă, la fel cum de altfel face şi ea cu jucăriile ei, rareori renunţă la ele în favoarea altcuiva. I-am spus că totuşi, uneori copiii decid să împartă sau să se joace împreună cu alţi copii, însă ca să ajungem la aşa rezultat, e importantă abordarea.

Aşa au intrat în vocabularul ei “te rog” şi “mulţumesc”. A înţeles curând că vorba dulce mult aduce şi după ce trăgea de jucăriile altora, uneori îşi amintea, se oprea şi zicea “te iog, te iog sumos”. Bineînţeles că nu funcţiona întotdeauna, dar în felul ăsta a învăţat încet să îşi controleze (într-o mică măsură, e drept) impulsurile, să-şi ia o clipă ca să judece că parcă smucitul jucăriilor nu dă rezultate prea bune, şi atunci mai bine încerca să ceară frumos.

Acasă, menţinem tonul, la rândul nostru folosim “te rog” atunci când îi cerem să facă sau să aducă ceva şi îi mulţumim întotdeauna, în felul ăsta ea învaţă mai uşor. Uneori le încurcă, aduce mingea, mi-o întinde şi spune “te iog”, sau “mutumec”, apoi râde încântată de aşa ispravă.

O vreme am trăit cu impresia că nu ştie de fapt când să le folosească şi că le zice doar aşa, alandala, însă zilele trecute mi-a demonstrat foarte clar că mă înşel, când:
– Iris, adună magneţii de pe jos şi pune-i la locul lor pe frigider dacă nu te mai joci cu ei.
S-a uitat la mine încruntată şi m-a atenţionat:
– Mama spui te iog.
M-am făcut uşor purpurie în obraji, avea dreptate copila, n-o rugasem.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook