Te deranjează când copilul meu plânge?

b-126

Uneori apar situaţii în care trebuie să merg să rezolv ceva şi se nimereşte că o fac cu copilul după mine. N-avem nici bunicii aproape, nici bonă şi nici pe altcineva care să stea cu Iris vreo ora sau două, cât aş avea nevoie uneori. M lucrează, câteodată chiar mai mult decât am vrea, nu de puţine ori ne vedem rapid doar seara, şi atunci pe fugă, între cină şi baia lui Iris.

Aşa că, azi, fiind musai, dar musai să ajung la bancă, am luat plodul cu mine. Ne-am plimbat cu autobuzul, ne-am oprit în faţa tuturor vitrinelor ca să admirăm manechinele, am mâncat covrigi stând cu fundul pe bordură, am alergat, una din noi (ghici care) şi-a julit un genunchi şi i s-au rostogolit lacrimi rotunde pe obraji, cealaltă a pupat bubiţa, uite-aşa până am ajuns la banca.

Văzându-se în loc nou, Iris s-a pus pe zburdat ca o căpriţă pe pajişte, aşa că n-a fost nici o şansă să ne aşezăm şi noi la rând, ca oamenii civilizaţi. Pentru scurtă vreme, o drăguţă doamnă funcţionară pe care o cunoaştem, a întreţinut-o desenând cu ea şi învârtind-o pe scaunul rotativ (mulţumim Stela!). Rândul format din vreo cinci persoane înainta greu, Iris începea să se plictisească, aşa că am scris împreună pe o coală de hârtie, am ghicit cifrele de pe tastura robotului la care plăteşti facturi, am cântat încetişor, până când răbdarea ei s-a terminat.

Ce face un copil de doi ani în situaţia asta? Se smiorcăie o vreme, după care plânge de-a binelea, iar copila mea cu siguranţă nu face excepţie de la regulă.
Ce face un adult aflat la rând în situaţia asta? Se simte deranjat, uite cum el stă frumuşel şi civilizat la rând, iar copilul ăla urlă şi trage de mamă-sa, care nu mai reuşeşte să-i închidă gura odată. Şi dă uşor dezaprobator din cap, aproape imperceptibil, dar suficient încât mama să observe că nu e tocmai în regulă că nu-şi mai potoleşte odrasla. Sau oftează zgomotos, lăsându-şi greutatea de pe un picior pe altul, aruncându-le mamei şi copilului priviri neprietenoase. Poate îşi dă şi ochii peste cap şi înjură uşurel în barbă, că ce naiba, nici măcar aici n-are linişte.

Nici mie nu-mi place să aud un copil plângând, nici măcar când e al meu. Dar fix pentru că-i al meu, n-am de ales decât să-l ascult şi atunci când urlă nemulţumit. Însă tu, tu ai de ales. În loc să-ţi dai ochii peste cap, îmi poţi oferi locul tău la rând dacă te deranjează plânsetele copilului meu. În felul asta plecăm mai repede iar tu nu mai eşti nevoit să ne auzi. Nu-i corect, ştiu, şi tu te grăbeşti, nu e vina ta că n-am eu cu cine să las acasă copilul, le ai şi tu pe ale tale.

Şi zău că nu mă supăr dacă nu mă inviţi să trec în faţa ta, eu pot aştepta cu un copil care ţipă şi trage de mine, nu e prima şi nici ultima oară, însă mă supăr dacă tu te încrunţi la copilul meu de parcă ar fi un mic zmeu ce-ţi deranjează ţie zen-ul, când de fapt ai putea face ceva să ajuţi.

Hai, noi să fim sănătoşi, că rânduri mai sunt destule.
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

One thought on “Te deranjează când copilul meu plânge?

Leave a Reply