Poate că într-o zi mă vei întreba cum erai tu la doi ani.

Păi, draga mea, ia să–ţi povestesc cum. Eşti un copil foarte activ, nu stai niciodată locului, eşti în permanentă mişcare, alergi într–una. Independentă, vrei să faci totul singură, să urci şi să cobori singură scările, să mergi la plimbare fără să mă ţii de mână (deşi din cauza asta mereu ne certăm).

Eşti curioasă şi te bucuri de lucruri simple, de o păpădie, de o pisică, de cerul albastru, de ploaie, de tot ce te înconjoară.
Iubeşti copiii foarte tare, indiferent ce vârstă au, că sunt fetiţe sau băieţei. Îi îmbrăţişezi şi vrei să-i duci pe toţi cu tine acasă.

Eşti veselă, doamne cât de veselă eşti şi să ştii că încă faci gropiţe în ambii obraji când zâmbeşti. Râzi cu o poftă de ţi se zguduie întreaga făptură, râzi cu toată faţa şi râsul îţi e molipsitor.

Îţi exprimi afecţiunea în cuvinte şi gesturi, ne iei în braţe, te alinti şi te pisiceşti.
Al doilea an cu tine a fost diferit de primul. Acum mergi şi vorbeşti iar personalitatea ţi se conturează din ce în ce mai bine (câteodată prea bine 🙂 ).

Mă uit la tine copilă şi nu ştiu prin ce minune ai ajuns fix la noi, fix în casa asta a noastră, cum am fost noi binecuvântaţi cu norocul să–ţi fim părinţi.
Te iubim, copilă dragă!

În curând e 16:10, minunea mea. În curând împlineşti doi ani.
La Mulţi Ani, Iris, zăpăcita mea!

“Dosar de Mamă” e si pe Facebook