Dragostea ca o manea

a (269)

Nu-s vreo romantică incurabilă, nu leşin de încântare când primesc flori sau bomboane de ciocolată, nu l-am strigat pe M niciodată nici iubi, nici scumpi, motănel, brotăcel sau pui mic. Nu găsesc în mine vreo dorinţă să-mi exprim iubirea prin diminutive sau drăgălăşenii siropoase, not exactly my cup of tea.

Cu Iris însă, lucrurile s-au aşezat diferit din punctul ăsta de vedere, de când i-am văzut mutra, imediat ce mi-au aşezat-o pentru prima dată în braţe. De-atunci mă tot uit la ea, fără să mă satur de spectacolul pe care mi-e dat zilnic să-l văd. Evident că pentru mine, ea e perfectă. Îmi lungesc gâtul după ea prin casă, să nu pierd vreun zâmbet sau vreo strâmbătură nouă. Şi involuntar, când îi văd moacă aia adorabilă, îmi ies pe gură următoarele:

Minunea mea, iubirica mea, sufletul meu, oh da, chiar şi viaţa mea, miracolul meu, comoara mea. Apoi, mă loveşte în moalele capului când îmi dau seama că iubirea asta pentru fiică-mea sună fix ca o manea: inima mea bate pentru tine, te voi adora şi iubi în fiecare noapte şi zi, etc.
Ce faci tu copilă din mine?

Nu, “prinţesa mea” încă nu i-am spus, nici de duşmani sau bani n-am amintit, sper ca totuşi să mă pot opri la timp.
M-am scuturat mai tare decât un câine ud, am scuipat de trei ori în sân şi am dat repede la maxim Metallica, în speranţa că mă va ajuta să nu recidivez.
Hai, cu doamne-ajută înainte!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Leave a Reply