Tu ce exemplu îi dai copilului tău?

22 (142).JPG

E o după-amiază obişnuită în parc, suntem la locul de joacă unde aleargă câţiva copii, unii  părinţi se ţin după ei, alţii stau pe bănci cu telefoanele la ureche şi mai ridică uneori câte un ochi să-şi observe odraslele.
Se aud strigăte, chiote, mai câte un plânset, fix ca într-un parc unde se joacă copii de vârste diferite. Iris se caţără pe tobogan. E în picioarele goale şi extrem de încântată de aderenţa pe care o are la căţărat, se tot uită la mine şi la tată-su, asigurându-se că suntem martori la evoluţia ei de alpinistă.

Lângă ea se opresc doi băieţei ce seamănă între ei, socotesc că sunt fraţi, cel mare pare să aibă cam opt ani, cel mic cred că în jur de şase. Iris se duce imediat să-i îmbrăţişeze, conform obiceiului. Băieţii sunt tunşi chilug, îmbrăcaţi neîngrijit şi cam murdari. Cel mare are o privire hotărâtă şi când mă uit la el îmi susţine privirea fără să clipească. Înţeleg repede că nu ştie la ce să se aştepte de la noi, iar experienţa l-a învăţat să fie mereu suspicios, în gardă. Cel mic se uită cu o privire nevinovată când la Iris, când la fratele cel mare.

Iris îl mângâie pe obraz pe băieţelul mai mare şi-i spune:
– Bună. Şi paşi?
Băieţelul face pe durul şi îl văd cum încearcă să îşi stăpânească un zâmbet. Se uită iarăşi la mine serios şi neîncrezător, apoi se uită la M, neştiind dacă are voie să interacţioneze cu Iris. Îi zâmbesc cât pot de cald, iar el îmi întoarce zâmbetul şi se îmbujorează niţel. Iris insistă.
– Şi paşi? Băiezei, şi paşi?
– Bine, măi bebe, îi zice el şi-i atinge uşor părul. Tu ce faci?
– Iis butică, băiezei butică, Iis nasu, băiezei nasu, face Iris inventarul, în zâmbetele copiilor.

Fratele cel mic ţine în mâini o cămaşă cu pătrăţele, încearcând fără success să o întoarcă de pe dos. Resemnat, ridică ochii la cel mare, privindu-l insistent şi rugător. Băieţelul cel dur ia cămaşa, o întoarce, şi apoi cu o răbdare care mi-a rupt sufletul în bucăţele, poticnindu-se la mâneci, îl ajută pe frate-su să se îmbrace.
Ne mutăm cu toată gaşca de la tobogan la balansoar, fraţii vin şi ei după noi. Cel mare se strâmbă şi scoate sunete care o fac pe Iris să râdă în hohote, ca mai apoi să mă facă şi pe mine să râd, tot în hohote. Cel mic zâmbeşte şi îşi soarbe fratele mai mare din priviri.

Alergând apar alţi copii, care se îndreaptă ţintă spre cei doi fraţi şi le spun:
– Voi n-aveţi voie să vă jucaţi aici. Hai, valea.
Fratele mare îşi aşterne imediat pe chip privirea aia dură pe care mi-a arătat-o şi mie mai devreme, iar cel mic se ascunde uşor în spatele lui.
– N-auziţi bă? Ia, roiu de-aici, n-aveţi voie, sunteţi surzi?
Mă uit în jur să văd dacă părinţii copiilor sunt şi ei în parc. Sunt acolo, da, sparg seminţe pe bancă.

M intervine:
– Parcul e loc de joacă pentru toţi copiii, bineînţeles că au şi ei voie.
Fraţii se uită unul la celălat cu ochii cât cepele, parcă nu le vine să creadă că uite, le-a luat cineva apărarea.

La rândul nostru,  facem ochii mari mai apoi, când după scurt timp, un alt băieţel se apropie de cei doi fraţi şi le zice:
– Aveţi grijă, când plecaţi de aici, după colţ vă aşteaptă nişte bărbaţi, i-am văzut eu. Or să va răpească şi-o să vă fure organele ca să le vândă. Pe voi vă aşteaptă.

Say what? Vorbesc aici despre copii cu vârstă mai mică de zece ani, şi unii şi ceilalţi. De unde au dorinţa asta de a-i speria pe cei mai slabi sau mai puţin norocoşi decât ei? Să fie doar imaginaţia lor bogată sau să fim noi adulţii cei de la care învaţă să facă treaba asta?
Să-i alunge pe cei murdari, să-i excludă pe cei diferiţi, să fie răutăcioşi cu copiii săraci, să nu ştie ce e toleranţa sau acceptarea fiecăruia aşa cum e? Ce ne învăţăm copiii, ce le transmitem, ce modele suntem noi pentru ei?

De ce ne facem pioşi cruci când trecem pe lângă biserici, dar în acelaşi timp, le permitem copiilor noştri să se comporte astfel, chiar sub privirile noastre? Ce şanse să nu se transforme în infractori au cei doi fraţi de care vă povestesc? Ce şanse, când părinţii nu îi îngrijesc, iar semenii lor îi alungă? Cu ce au greşit sufletele astea? Cu ce sunt ei vinovaţi că acasă nu-i îngrijeşte şi nu-i spală nimeni? Cum vor putea să fie ei buni in viitor, dacă nimeni nu le arată bunătate?

Azi mi-e lehamite. De tot şi de noi toţi.
“Dosar de Mama” e şi pe Facebook.

7 thoughts on “Tu ce exemplu îi dai copilului tău?

  1. Din păcate așa este. Si de vina este educația pe care o primesc acasă. Citeam intr-o zi , din păcate, comentariile la postare a unui filmuleț cu țigănci care fura. Nu-ți vine sa crezi ce le ieșeau din gura , cum ii băgau pe toți rromi in aceeași oala si … . De ce suntem atât de rai, eu nu pot sa înțeleg .

    Like

  2. Trista poveste. Comportamentul acesta aduna frustrari in sufletele unor copii nevinovati care mai tarziu vor refula tot asupra celor care le-a alimentat ura. Ar trebui sa fim ceva mai toleranti cu cei mai slabi. Putem fi in continuare precauti, dar macar sa fim mai umani, nu sa ne purtam ca niste salbatici. Bineinteles ca in acest caz lipsa educatiei isi spune cuvantul…

    Like

  3. Trist dar adevărat. …asa e totul depinde de noi ca părinți, noi trebuie sa ne învățăm copii sa fie buni cu ceilalți dar mai ales cu cei sărmani. ..

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s