Update: vreo două săptămâni fără scutec

BartoszBudrewicz

De la prima propoziţie, jur pe roşu că nu, nu i-am mai pus scutec decât la somn, indiferent de accidentele de pe parcurs. Care bineînţeles că s-au întâmplat şi încă se mai întâmplă chiar şi acum, după aproximativ două săptămâni.

Prima săptămâna a fost cu suişuri şi coborâşuri, cu zile în care uneori pur şi simplu a refuzat să se aşeze pe oliţă şi zile în care a cerut singură, anunţându-mă că face pipi. Cam alandala, pentru că eram sigură că e confuză şi nu înţelege foarte bine care sunt aşteptările noastre de la ea. Iar eu nu-mi doream nici un moment să simtă vreo presiune sau să creadă că ce face nu e bine, atunci când nu reuşea. Însă i-a plăcut maxim fără scutec, aşa că am hotărât să mergem înainte aşa, fără. În continuare cu miros de budă pe alocuri, dacă v-aţi întrebat vreo clipă cum mai stăm la capitolul ăsta.

Prima regulă, pe care nici n-am încălcat-o de altfel, a fost să n-o aşez pe oliţă atunci când ea nu voia. I-am amintit însă de o mie de ori pe zi, să-mi spună dacă are nevoie şi la intervale scurte de timp, dacă mă lăsa, o puneam pe oliţă. De cele mai multe ori productiv, de fiecare dată bucurându-ne împreună zgomotos de reuşită. Pe partea cealaltă, atunci când se întâmpla să fie productivă, însă nicidecum în oliţă, trăgeam adânc aer în piept şi zâmbind îi spuneam că nu-i nimic, o să încerce din nou data viitoare, că uite pantalonii îi spălăm, curăţăm totul şi gata, nu e nici o dramă.

Astfel, cred că nu a simţit că mă dezamăgeşte dacă nu face musai în oliţă, şi nu s-a simţit vinovată când s-a scăpat pe ea. Cred că atitudinea pozitivă e extrem de importantă atunci când te hotărăşti să înveţi copilul la oliţă.

În a două săptămână, accidentele s-au rărit considerabil, Iris fie spunea “pipi” atunci când avea nevoie la oliţă, fie se ducea la uşa băii, prindea clanţa şi îmi arunca de acolo priviri tăcute şi pline de înţeles. Cât stă pe oliţă cântăm, ne jucăm, sau facem orice altceva îi place.
Recunosc că mi-a fost teamă de potty training, mi-a fost frică de tot ce presupune procesul asta. Însă în mod cu totul surprinzător, a fost chiar mai uşor decât aş fi îndrăznit să sper.

Şmecheria e să pleci la drum cu aşteptări minime, să respecţi ritmul copilului şi să nu-l forţezi dacă nu vrea. Eu m-aş fi oprit imediat dacă Iris ar fi devenit nervoasă, anxioasă sau dacă ar fi plâns. Şi să nu-ţi baţi capul cu faptul că alţi copii fac la oliţă, când al tău încă poartă scutece, află că nu-i nici o grabă, las’ că sigur n-o să meargă la liceu cu pampersul în rucsac.
Take it cool and easy!

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook
Sursa foto: aici

2 thoughts on “Update: vreo două săptămâni fără scutec

  1. He he, m-ai făcut sa imi amintesc cu drag ca in urma cu un an am trecut prin același lucru. Nu mai stiu unde am citit asta, dar noi am decis sa aplicam strategia “dansul pipi-ului”. Cand fetita facea la olita, ne apucam toti 3 de maini si executam un fel de dans tribal, cu urale si chiuieli. Ca la nebuni, stiu, dar la noi a funcționat ca puternic factor motivational 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s