Dana copilăriei mele

il_570xN.553229562_eis6

Când îmi amintesc de copilărie, desigur că-mi văd părinţii şi sora acolo, însă mai e o persoană pe care o asociez cu perioada respectivă. O fetiţă blondă, slăbuţă, care face parte din copilăria mea, la fel de mult ca şi familia.

Am fost copil în perioada aia în care fetiţele săreau coarda, şotronul şi lăsau toată îmbrăcămintea din dulap fără elastic, din plăcerea de a ţopăi în faţa blocului. N-aveam o tonă de jucării, ai mei nu-şi permiteau să-mi cumpere tot ce-mi trecea mie prin cap că-mi doream, însă niciodată nu duceam lipsă de modalităţi de distracţie.

Dana era prietena mea cea mai bună. Locuia la blocul vecin, la parter. Ne-am născut la două zile distanţă, în acelaşi an, eu pe 16, ea pe 18, aşa că minţeam uneori că suntem gemene, şi nu înţelegeam de ce adulţii nu ne credeau atunci când le spuneam datele.

Ne petreceam aproape fiecare moment liber împreună. Părinţii mei bodogăneau deja când, dacă mă trimiteau să iau pâine, eu prima dată mergeam să-i bat Danei la uşa, ca s-o chem cu mine. Cumpăram pâine caldă, proaspătă din care rupeam bucăţi cu coajă crocantă şi le ronţăiam cu poftă până ajungeam înapoi acasă.

Ne jucam de-a vecinele, de-a magazinul şi de-a gimnastele la bara de bătut covoare din spatele blocului. Tot acolo făceam corturi din paturi prinse cu cârlige de rufe. Plănuiam să ne mărităm cu gemeni, ca să fim împreună mereu.

Fugeam din faţa blocului fără să cerem voie şi cutreieram oraşul, sau mergeam la pădurea de la marginea lui, unde ne jucam de-a monştrii pădurii. Ne spuneam una alteia secretele inocente, şi ne consolam când eram supărate.

Îmi amintesc că într-un an de ziua mea, am primit o broscuţă care sărea dacă îi învârteai cheiţa. Danei i-a plăcut aşa tare încât m-am ţinut de capul mamei două zile, că să-i cumpărăm una şi ei. Îmi mai amintesc şi ce mândre am fost amândouă, când colegii şi diriginta ne-au lăudat, după ce am pus în scenă “Bubico” la o serbare. Îmi amintesc că râdeam mult, Dana era veselă aproape mereu.

În anii ce au urmat, fiecare a călcat pe drumul ei, iar pe la sfârşitul adolescenţei ne-am intersectat din nou. Tot veselă era Dana, şi încă mă făcea să râd cu lacrimi.
Acum e departe Dana, plecată din ţară de mulţi ani, o văd doar în poze pe facebook. Şi-mi amintesc cu părere de rău că înainte să plece, ne-am certat ca neghioabele, aşa cum o face omul la douăzeci de ani şi apoi nu ne-am mai vorbit.

Dacă citeşti rândurile astea, Dana, să ştii că-mi pare rău şi că uneori mă gândesc la tine. Şi te văd iar copilă, slăbuţă şi blondă, râzând în gura mare, cu capul dat pe spate, aşa, ca-n zilele demult trecute.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

2 thoughts on “Dana copilăriei mele

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s