Când creşti un copil fără bonă sau bunici

56cdaee02e5d0951651c41ff68027fd0

Cred am mai spus la un moment dat părinţii mei ne-au ajutat în primele cinci săptămâni cu Iris. Am ţinut neapărat mama fie cu mine în cel mai important moment al vieţii mele.

Chiar dacă eu m-am ocupat de Iris din ziua întâi, o ştiu pe mama acolo lângă noi a fost ca un balsam pentru depresia mea post natală, încurajările ei fac lucrurile bine m-au ajutat am încredere o descurc. A fost un real ajutor ca pentru scurtă vreme nu fiu nevoită gătesc, spăl şi întind haine, fac cumpărături şi curăţenie. Mama şi-a asumat toate astea cât a stat cu noi.

Când au plecat acasă, la 500 km distanţă, am plâns ca un copil mic părăsit de mamă. Încă simţeam vulnerabilă şi neajutorată (deşi chiar neajutorată nu eram), hormonii încă dansau hora mare, alăptatul nu decurgea aşa natural cum îmi imaginasem şi învinovăţeam din cauza asta.
Iris refuza fie lăsată din braţe, nu dormea decât 30 minute pe ceas, M lucra până seara, iar eu nu înţelegeam cum ar trebui îngrijesc un copil şi în acelaşi timp ocup şi de celelalte.

În unele zile mâncam doar ouă fierte şi iaurt, în zilele bune reuşeam încropesc ceva rapid şi necomplicat, doar cu Iris în braţe. M mânca ce apuca, rufele le întindeam noaptea şi trezeam la fiecare jumătate de oră pentru Iris avea somnul agitat, ca orice bebeluş.
Ca n-o lungesc, spun ia cu frisoane când îmi amintesc de primele cinci, şase luni.

Lucrurile s-au mai aşezat pe măsură ce copila a crescut, desigur au urmat dinţii şi nopţile tot agitate au rămas, însă a devenit ceva mai uşor. Găteam mai des, implicit mâncam mai bine, ceea ce era o binecuvântare. Cred lipsa hranei calde a fost un minus major pentru mine, în perioada în care Iris a fost bobocel.
Ştiu sigur sunt mame care poate au mai mulţi copii, poate toţi mici, poate n-au nici soţ şi tot se descurcă cu toate. Nu ştiu cum reuşesc, eu însă le- ridica monumente. Şi statui. Şi le- aduce flori şi căpşuni în fiecare zi.

Iris are în curând un an şi şapte luni. Prin multe am trecut déjà şi multe am învăţat de la ea. M-a pus faţă în faţă cu limitele mele, m-a ajutat mi le depăşesc, mi-a pus o oglindă mare în faţă şi mi-a dezvăluit mie însămi, ce sunt eu cu adevărat. Şi ce pot. Nu pot lăuda întotdeauna mi-a plăcut ce am văzut în oglindă. Dar n- fi aflat toate astea acum despre mine dacă fi avut ajutor.

Chiar şi aşa, uneori îmi doresc am pe cineva aproape. pot striga “ajutor” atunci când n-am dormit de câteva nopţi, dar totuşi e necesar lucrez, uneori cu ea în braţe sau cu pauze dese pentru dansat şi cântat, gătesc, strâng prin casă, fiu veselă pentru Iris şi ies în parc.
Uneori îmi doresc pot ieşi seara la pubul din oraş, după ce ea adoarme. pot pleca de acasă o zi întreagă doar cu M. pot pleca singură la plimbare. pot citi o carte. pot merge la cinema. Să pot merge la concertul Iron Maiden din iulie.

Sunt multe lucruri pe care nu le poţi face atunci când ai copil mic şi nu ai bonă sau bunici în preajmă. simt vinovată vreau fac lucruri şi fără Iris? Categoric nu. Nicio mama n-ar trebui se simtă vinovată are nevoie de o pauză. Pauzele ajută mama se relaxeze, fie pentru o secundă şi altceva decât mama cuiva, şi amintească şi de ea.
Preţuiţi ajutorul pe care îl aveţi, fie vine de la bunici sau rude, fie plătiţi o bonă. Iar cei care cunoaşteţi o mama full time, una care se ocupă de copil şi casă 24/24, amintiţi şi de ea. Oferiţi-i o pauză, asigur va aprecia.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.

Mamelor care vreţi, dar nu puteţi mergeţi la Iron Maiden 🙂 , pentru voi:

22 thoughts on “Când creşti un copil fără bonă sau bunici

  1. Exacta asa am patit eu cu primul copil. Mi-a fost teama cand am ramas doar eu si bebe, si sotul meu, bineinteles. La al doilea copil, am trimis-o pe mama acasa dupa doua zile. Mi-a fost mult mai usor, poate obisnuinta. Am putut sa ma conectez usor si repede. A fost minunat. Am avut mai multa incredere in mine, cu siguranta.

  2. M-ai facut sa plang. Sunt in aceeasi situatie. Eu am doi…baieti, unul de 2 ani altul de 10. Cel mic este la cresa. Azi este a doua oara cand mi-a facut pneumonie. Sunt in medical acum.Nu am nici un ajutor . Plec dimineata la munca si termin dupa ora 17.00. Sotul meu la fel. Lucram impreuna. Du-te ia copilul, mai fa ceva cumparaturi, ajungi acasa dezbraca copilul, pune masa, verifica teme, imbraca copilul , coboara cu ei la antrenament ( cel mare la jiujitsu de 3 ori pe sapt), urca acasa dezbraca copilul , pregatire, gustarica, laptic , schimbat scutece, pijamale, spalat . Cand reusesc sa ma bag in pat….bebe vrea apa ( chiar daca bause ). Mai vine cate o raceala , nopti nedormite ….Printre astea curatenia in casa, mancare , joaca cu copiii…..Cateodata cel mare mananca ce gaseste. Ma ajuta mult si sotul meu, dar de multe ori lucreaza peste program sau in week-end. Iesim separat , cand vrem sa ne detasam de casa, el cu baietii sau eu cu fetele sau la un coafor si sta el cu copiii. Si da ! Vreau o seara numai cu sotul meu la concert , sau 2 ore la un film !!! Si da …am momente cand dupa ce dorm toti ma asez in pat si plang. Am momente in care simt ca nu imi ajunge timpul , ca in afara de munca , munca, munca nu reusesc sa ma relaxez. Si eu ma intreb cum se descurca alte mamici cu copii poate mai multi si nu se plang !!!
    Cinste lor !!!

  3. Sa ma bag si eu ? Nu cred vreo mama care spune ca nu ii este greu, chiar si cu cel mai cuminte copil ever, daca exista, chiar nu cred. Un greu frumos, intr adevar😍. Asa ca poate iesim la pubul din oras, vreodata ☺.

    • Eu am fetita de 1 an si 2 luni. Suntem in Anglia amandoi. Am stat amandoi cu ea inca din prima zi. Niciun ajutor nici macar pt o ora. Muncim amandoi,eu de la 6 dimineata la 2,el de la 4 dipa amiaza la 12noaptea..o saptamana unul dimineata ,celalalt dupa amiaza…2 .zile libere pe saptamana..e greu dar iubirea din sufletul meu creste pe zi ce trece de la infinit in sus!

  4. A face un copil este o alegere personala. Odata facuta v-ati asumat faptul ca ati renuntat la viata voastra pentru o perioada lunga, cam de… 20 de ani. Asa ca nu meritati nicio statuie, cat despre capsuni oricine care isi permite poate cumpara de la supermarket so go ahead.
    Cum ramane cu mamicutzele ca nu le pot spune altfel care lipsesc cu lunile de la servici pe motiv ca “iar” s-a imbolnavit progenitura. Serios??? Si va mai trebuie si statuie. Daca am fi o tara de mamicutze s-ar duce undeva totul, cu exceptia natalitatii bineinteles :))
    Ati ajuns sa va plangeti de mila si sa va ridicati singure statui pentru ca ceilalti nu o fac. Grow up.
    Daca nu ar fi dat lumea share pe facebook in veci nu as fi citit articolul si da recunosc ca am crezut ca este altceva.

    • Waw…un angajator suparat, ori poate un sot imbufnat? Oricum e clar ca e cineva care nu are copii/un barbat care nu se implica/un frustat al vietii. Nu ne asteptam la statui propriu zise(nu sunt recunoscuti nici cei care le merita cu adevarat, iar statuile sunt ridicate in general dupa ce ai trecut in nefiinta, atunci abia se recunosc meritele), vrem doar sa ne descarcam, sa vb, sa constientizam ca sunt si altii ca noi. Daca tu atat ai inteles din acest articol, cum ca ne lamentam si dorim statui…atunci GROW UP YOU, lasa frustrarile ca nu fac bine sau mai bine da un “dislike”(ori si mai bine nu baga nasul sa citesti) dar scuteste ne de comentariile tale…vrei doar sa iesi in evidenta si nu stiai cum (scrie o carte poate te apreciaza cineva)

      • Woaw… oare ce fel de persoana poti fi daca numesti copilul …” progenitura ” ?!! Stimate “domn/doamna” , crezi ca acele mamicute vor sa aibe copiii bolnavi sau le place ? Unde sa ii lasam ? Cine sa aiba grija de ei ? Ii abandonam prin spitale ca sa venim la munca ? Si cum spui dumneata faptul ca “am renuntat la viata pt vreo 20 ani ” … este cea mai mare dovada de altruism si dragoste. Asta este diferenta. Unii oameni traiesc degeaba in lumea asta, niste egoisti care sa le fie lor bine , comozi, sa nu-si asume nici o responsabilitate. Asta este alegerea lor!
        Da…este vorba de alegeri ! Tocmai de aceea suntem de apreciat …si slava Domnului..are cine sa ne aprecieze ! Cat despre capsuni….crede-ma ,nu stiu pe ce lume traiesti dar , nu toata lumea isi permite. Oricum nu ai inteles nimic . Nimic despre gesturi simbolice , despre nimc important in viata asta . Ce bine ca nu esti o mamicuta ! Ce s-ar face tara asta fara tine !!! Come on…..Oare ce-o fi facut mamicuta ta ??? Ce bine ca nu cunosc oameni ca tine …nici acasa …nici la servici ! Bafta !

    • Îmi pare rău pt mama ta, k nu știi s-o apreciezi….sau a fost o haina care te-a abandonat și nu te-a învățat nimic…

  5. Am plans cu lacrimi de recunostinta. Am crescut doi baieti singura si realitatea e muuult mai crunta decat pare. Pe cel mic l-am crescut din prima zi ajutata de cel mare. Ne-am descurcat fara ca nimeni sa stie cat a fost de greu. Aveam prieteni tot cu doi copii care nu intelegeau nicicum prin ce minune reusesc sa fac si serviciu si joaca si iesiri cu copiii, in conditiile in care lor le era greu cu bona si ajutor de la parinti. Dar cred ca e valabil: nu iti dai seama cat esti de puternic pana nu esti nevoit sa fii. Privind in urma, imi e mai frica acum decat atunci…

    • Cred ca e important ca in momentele de maxima tensiune si de stres, sa stim ca nu suntem singurele care trec prin asta. Ca nu e nici pe departe adevarata impresia ca absolut toate celelalte mame, fac fata mai bine decat mine sau decat tine, sau decat ea. De frica asta de care vorbesti, nu cred ca scapa vreo mama vreodata.

  6. Eu sunt una dintre mamicile norocoase pentru ca am avut mereu parintii aproape care sa ma ajute cu cel mic. Acum are 4 ani jumate, dar in primii 3 ani nu cred ca am dormit 8 luni adunate. Am avut momente de cadere, momente in care imi spuneam ca e vina mea ca baietelul nu doarme, momente in care imi doream sa plec departe sa ma relaxez. Dar acum suntem bine, dormim mai mult, am 4 ore doar pentru mine, cand cel mic e la gradi, am renuntat la serviciu si lucrez de acasa. Le admir pe toate acele mame, care pot sa le faca pe toate singure, dar eu nu pot.

  7. In sfarsit un articol care merita citit ! Am ajuns la 34 de ani, un copil de 3 ani si jumatate si unul de aproape 6 luni, sa ma iau de par ! Literalmente ! Daca nu am mai dormit de cand am ramas insarcinata prima data, acum nici atat ! Sotul lucreaza, Slava Domnului, ca cineva trebuie si sa lucreze si sa ramana limpede la minte, iar eu sunt 24/24 7/7 cu 2 copii singura ! Situatia nu e chiar asa de tragica ( trebuie sa recunosc ca sunt mai organizata decat cu un singur copil !) si incerc sa nu fac mare caz, dar asta nu inseamna ca e usor sau simplu ! Ca o incurajare pot spune ca aceasta situatie nu va dura la nesfarsit, si incerc sa am rabdare, si sa dau totul copiilor, pentru ca aceasta perioada va trece si vor veni alte vremuri mai bune !

    • In ce fel ai spune ca esti mai organizata acum, la al doilea? Si de ce, pentru ca deja ai experienta primului copil si stii exact ce sa faci?
      P.S. Preferi flori in ghiveci sau adunate in buchet? :p

Leave a Reply