Chiar dacă are stabilitate bună şi merge deja de câteva luni, eu încă nu m-am obişnuit cu căzăturile care se întâmplă zilnic. Majoritatea lasă cheful bun al piticei nealterat, altele însă, au urmări, unele dintre ele chiar colorate. În verde , albastru, galben şi violet.

De obicei, copila zburdă bucuroasă nevoie mare că a venit ta–su acasă, se gudură ca un căţeluş în faţa lui, îl ispiteşte cu capul lăsat într-o parte pe un umăr, zbătut suav din gene (deh, e fetiţă) şi se dă în spectacol ca să-l impresioneze.

Asta presupune alergat dintr-un colţ în altul al camerei, tropăit, ţopăit, repetat cuvinte în direcţia lui M şi apoi încă puţin de dat din gene. Nu se uită niciodată pe unde merge (dacă-l ascultaţi pe M, o să va spună că seamănă cu mine), calcă înainte râzând dar cu privirea în spate, se împiedică de jucăriile pe care le împrăştie alandala şi cade. Se ridică şi continuă.

Aseară însă, în mijlocul show-ului dedicat lui M, a alunecat în timp ce alerga şi în cădere şi-a lovit fruntea de calorifer. De calorifer!!! Nu ştiu dacă aţi păţit-o cu ai voştri, însă sunetul produs de lovitură e terifiant. Buuuum! Mi s-au înmuiat genunchii într-o secundă. L-am auzit pe M făcând “oooooooo”, lung şi sugrumat, eu m-am ridicat şi dintr-un pas am fost lângă ea. Când am luat-o  în braţe deja urla,  iar pe frunte îi răsărise un cucui care avea o tentă verzuie- violet. Asemănător cu un Iris aş putea adăuga.

Am atins repede caloriferul să mă asigur că pe lângă cucui nu se pricopseşte şi cu o arsură, din fericire încă nu era decât călduţ.
A plâns tare, dar nu mult, s-a liniştit destul de repede, în cinci minute zburda iar ca un mânz nărăvaş.

Cucuiul însă lua dimensiuni apocaliptice în ochii mei, mi se părea că creşte cu fiecare minut care trece. Fiecare căzătură mai serioasămă scutură tare şi mă aduce în faţa posibilităţii că vreodată, ar putea păţi ceva grav. Încerc cu toate puterile să mă controlez şi să nu o ţin într-o bulă, s-o las să înveţe singură cum să cadă şi să se ridice. Însă după o lovitură serioasă, două zile am palpitaţii, mă ţin după ea prin toată casa încercând să previn una nouă.

Am ţinut-o sub observaţie, pentru orice semn că ar putea fi mai mult decât un simplu cucui, apoi i-am controlat vânătaia de câteva ori în timpul nopţii (ştiu, ştiu, mama exagerată, huuooo).

Azi, găluşca aleargă fix la fel ca ieri seară, tot fără să se uite pe unde calcă, înţelegând probabil mai bine decât mamă–sa că şi căzăturile fac parte din copilărie şi nu-s un capăt de ţară.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook
Sursa foto: www.babycenter.com