Azi mi s-a făcut dor de tine, mama. Am răcit, şi ca toţi copiii, atunci când mă doare, vreau la mama.

Mama, la tine acasă sunt doar copilul tău, chiar dacă de-acum îl am şi eu pe-al meu. Sunt iar mică şi cu griji mai puţine, tu eşti mama mea şi numai tu poţi face totul să fie iar bine, cât ai bate din palme. Să fiu cu tine şi tu să ai grijă de mine.

Uşor îngrijorată să-mi atingi fruntea şi să mă trimiţi în pat, iar eu să te ascult cuminte şi să-mi trag plapuma până la nas.

Să mă cerţi domol că nu m-am îmbrăcat suficient de gros şi că iar am ieşit în frig cu capul neacoperit. Apoi să-mi aduci ceai bun, aromat şi aburind într-o cană care să-mi încălzească mâinile.

Să-mi faci supă caldă de pui şi să mă-ndemni să mai iau o lingură, şi-apoi încă una, să insişti serioasă că-mi face bine, pentru că aşa ştii tu să îţi exprimi iubirea.

Noaptea să mă pândeşti grijulie prin uşa întredeschisă, crezând că nu te ştiu acolo. Să stau cu tine până când sunt întremată şi prind iar puteri, căci asta faci tu mama cu copiii tăi, le dai putere.

Să mă ridic sănătoasă şi apoi să plec mamă, să merg mai departe pe drumul meu. O să tuşesc şi altădată mama, o să strănut, capul  o să mă mai doară, iar eu tot la tine o să vreau.