Mame fără vină

zen

Mai toate mamele au tendinţa să se autoînvinovăţeasca atunci când vine vorba de felul în care îşi cresc copiii.

Dacă nu alăptează, indiferent ce motive ar avea, mama se învinovăţeşte că n-o face, că ataşamentul între ea şi copil va întârzia să apară sau că îl privează de tot ce e mai bun, că e egoistă şi pe scurt, o mama oribilă.

Dacă vrea să iasă la plimbare/ cafea/ cumpărături/ whatever, singură, fără copil după ea, iar se va învinovăţi că simte nevoia să petreacă timp fără să fie înconjurată de orice aduce aminte de un bebeluş sau copil mic.

Dacă uneori punctul cel mai fain al zilei e momentul ăla când copilul se duce la culcare, evident, se simte vinovată. Pentru că o mama bună vrea să petreacă 24/24 ore cu copilul ei, iar una rea se bucură atunci când are o clipă de linişte.

Dacă preferă să se întoarcă la serviciu înainte să împlinească ăla micu’ doi ani, iar nu e bine. Oare e o mama iresponsabilă că lasă un copil atât de mic cu bunica/ bona sau la creşă? Oare ar fi mai bine totuşi să stea acasă, chiar dacă se simte nefericită fără activitatea profesională?

Dacă îi dă copilului să mănânce un covrig înainte să împlinească un an, aoleu, dacă l-a condamnat la obezitate ca o mama nepăsătoare?

Stop!

Presiunea pe care o pune societatea pe mame, nu e nici pe departe atât de mare cum e aceea pe care chiar ele singure şi-o aplică. Nimeni nu se aşteaptă să le faceţi pe toate, nu există mama perfectă.

Nu poţi fi o mama bună care acordă atenţie copilului în fiecare secundă a zilei, în acelaşi timp gospodina din reclame care face două feluri de mâncare şi un desert, apoi curăţenie lună în toată casa, eventual mai are grijă şi de o afacere proprie, şi apoi seara eşti toată numai zâmbete când se întoarce tatăl de la serviciu. Nimeni nu mă poate convinge vreodată că există mama care să facă toate astea în fiecare zi. Mă rog, cel puţin nu una care să le facă şi să fie fericită.

Şi zău că nici nu trebuie să le facă pe toate sau să se învinovăţească. Prioritatea fiecărei mame trebuie să fie ea însăşi. Da, susţin asta. Şi înainte să îmi sară cineva în cap, lăsaţi-mă să explic de ce.

Atunci când eu nu pun presiune pe mine, evident mă pot relaxa. Când eu sunt relaxată, copilul meu e relaxat. Când eu zâmbesc, copilul meu se simte liniştit şi în siguranţă. Şi nu doar atât, îndrăznesc să spun că atunci când eu mă simt bine, familia mea se simte bine, atât copilul cât şi tatăl. Pentru că eu mama, sunt motorul casei mele. Eu dau celorlaţi vibraţia bună sau rea, eu am puterea asta, trebuie să fiu conştientă de ea şi să o folosesc cu responsabilitate.

În jurul mamei se adună familia, de la ea se cere iubire. Iubirea voastră e tot ce le trebuie copiilor voştri, ei nu va cer să fiţi perfecte, lor nu le pasă dacă uneori greşiţi. Nu puneţi singure presiune pe voi şi nu va simţiţi vinovate, iubiţi-vă si pe voi si nu va lăsaţi prinse în vâltoarea asta care vă poate consuma.

Vorba cântecului 🙂

“Dosar de mama” e si pe Facebook

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s