De ce nu i-am găurit urechile fiicei mele

PiercedEars

 

“Păi cum să nu-i faci găuri în urechi, doar e fetiţă. Nu te mai prosti atâta, iei cerceii cu tine în spital, îi fac acolo asistentele găuri, ţac pac, plânge puţin şi gata, aţi scăpat. Nu-i faci acum, dup-aia o să fie greu tare. O să o doară mai tare, o să plângă, o să-şi amintească, treaba ta…”

La noi e o practică foarte comună să se găurească urechile fetiţelor încă din maternitate sau la vârste foarte fragede. E o chestie ce ţine de tradiţie culturală, aşa se face, e aproape de neconceput ca o bebeluşă să nu poarte cercei, în ochii tuturor e confirmarea faptului că e o fiinţă de sex feminin. Se presupune din start că fetiţa va dori cercei şi acţionăm ca atare. Cred că la noi, cumva, imaginea fetiţei care nu poartă cercei, nu e completă.

Ele sunt adorabile, e adevărat. Cu moacele lor mici şi drăgălaşe, cerceii pot fi asortaţi cu ochii, pietricica aia strălucind în lobul urechii bebeluşei completează tabloul.

Nu sunt genul care să arunce cu bolovani şi să strige “huuuuooo, aţi chinuit copilu’, abuz, maltratare, puşcărie”, departe de mine gânduri de felul asta. În majoritatea cazurilor, procedura e simplă şi nu produce complicaţii, sănătatea copilului nu este afectată, aşadar nu cred că e cazul să exagerăm.

Totuşi, noi am hotărât ca Iris să nu poarte cercei. Nu deocamdată, cel puţin. Motivele nu-s deloc complicate:

Gândul că aş interveni cu “ajustări” de orice fel la corpul perfect al copilului meu, îmi dădea oarece fiori. Provocarea durerii fără să fie necesar, fără ca fetiţa să fie dispusă voluntar să o suporte pentru a-şi îndeplini o dorinţă.
Era frumoasă şi completă exact aşa cum venise ea lume, nu mi-am dorit nicio clipă să adaug ceva ca să o înfrumuseţez. Simţeam că cerceii vor fi un soi de distragere a atenţiei de la frumuseţea ei pură, inocentă.

Împodobirea lobilor urechilor nu i-ar fi adus nici un beneficiu copilului meu, singurii admiratori ai rezultatului am fi fost noi, adulţii. Iar asta îmi părea uşor egoist. Pentru că nu are cercei, Iris e admirată de mult ori ca fiind “ un băieţel frumos”, iar ăsta e un motiv de distracţie la noi acasă.

E corpul ei, nu vreau să decid eu în locul ei. Probabil că-şi va dori cercei la un moment dat şi când se va întâmpla asta, voi fi pregătită. O să o doară, de acord, însă în urma informaţiilor pe care le va avea referitor la ce presupune împodobirea urechilor, va decide singură dacă da sau ba.

Teamă de infecţie la un copil atât de mic.

Faptul că cerceii prezintă un pericol real în caz de înghiţire. Este puţin probabil să cadă din urechi, însă vai, cei mici sunt mai mult decât pricepuţi la asemenea boacăne.
Copilul se poate sufoca, esofagul poate fi rănit, pot apărea chiar şi leziuni interne.

De asemenea cred că în situaţia în care părinţii aleg să pună cercei bebeluşelor, ar trebui să nu aleagă cercei care atârnă. Există pericolul ca cea mică să tragă de ei din greşeală , să-şi rănească serios sau chiar să rupă lobul urechii. De asemenea cerceii se pot încurca în haine când îmbrăcăm/ dezbrăcăm copilul.

Ştiu că pentru cei mai mulţi părinţi e un eveniment important, o experienţă frumoasă şi pozitivă, însă noi am decis să aşteptăm.

La rândul meu, părinţii mi-au găurit urechile când eram suficient de mare încât să-mi amintesc. Ţin minte policlinica unde s-a întâmplat şi îmi amintesc şi că a durut. Însă evenimentul nu mi-a lăsat nici o trauma, doar bucuria faptului că aveam cercei, pentru mine e şi acum o amintire frumoasă.
Voi cum aţi procedat?

“Dosar de Mama” este şi pe Facebook.
Credit foto: www.todaysparent.com