Category: Diverse

Așadar prietena ta cea mai bună, sora, cumnata sau soția tocmai a născut. Felicitări!

Pun pariu că abia aștepți să mergi în vizită, să-l iei pe bebe în brațe, să stați la o cafea și să–ți povestească totul despre naștere. Glumesc!

Dacă nu ești soțul sau o rudă apropiată, nici să nu te gândești la o vizită. Poate că lăuza e o persoană drăguță și nu vrea să–ți rănească sentimentele spunându–ți să mai ai răbdare, dar crede-mă, nu te vrea acolo. Abia a ajuns acasă cu un bebeluș, sentimentul de responsabilitate față de nou născut e copleșitor, oboseala acumulată după naștere și travaliu sau poate recuperarea după cezariană nu fac din ea tocmai gazdă perfectă.

Poți totuși s-o suni. Poți s-o întrebi cum se simte ea. După naștere oamenii tind să uite de mamă și se interesează doar de bebeluș. Întreab-o dacă o poți ajuta cu ceva și pune-te la dispoziția ei în cazul în care ar avea nevoie de tine.

Nu veni în vizită dacă tu sau cineva din familia ta e răcit.

Când vii în vizită, spală–te pe mâini înainte să ții în brațe bebelușul.

Dacă are și alți copii, oferă–te să stai cu ei o după-amaiaza.

Gătește-i! Nu pot să insist destul pe partea asta. O proaspătă mămică ce nu are ajutor de la bunici sau bonă, face foamea de multe ori. Pentru că între alăptat sau muls cu pompă, adormit copil în brațe, sterilizat biberoane, etc, pur și simplu nu găsește timp să mănânce. Gătește-i mai multe porții și congelează-le. Te asigur că va aprecia.

Ajut-o cu menajul, n-are timp nici de asta. E important ca atunci când bebelușul doarme, să se odihnească și ea. De multe ori însă, atunci va face menajul pentru că nu are timp altcândva, așa că orice ajutor va fi binevenit.

Ascult-o, incurajeaz-o să vorbească chiar dacă te–ai plictisit să auzi câte scutece a murdărit ăla micu și cât de dulce e când zâmbește. Nu uita că ăsta e universul ei acum, nu te aștepta să vorbiți despre cum ai petrecut tu aseară în club sau ce a mai făcut colega ta de birou.

Dacă ești proaspătul tătic, nu uita că tu ești sprijinul ei numărul unu. Are nevoie mai mult decât oricând să știe că încă sunteți o echipa, că o să faceți asta împreună oricât de greu va fi.

Știm că eșți obosit când vii acasă de la serviciu, că poate ai avut o zi grea și șeful s-a luat de tine pe nedrept. Indiferent cât de grea ți-a fost ziua, ia-i copilul din brațe. Probabil că a mâncat cu bebelușul în brațe, probabil că și la baie s-a dus la fel. Elibereaz-o puțin.

Vorbește cu ea tot timpul, incurajeaz-o să–ți spună cum se simte. Nu subestima puterea depresiei postpartum, asigură–te că îți zice dacă se simte nelalocul ei.

Laud-o, spune-i că face treaba bună și că bebelușul vostru e norocos s-o aibă ca mama. Poate că e nesigură, are nevoie să audă asta.

Schimbă scutece, oricât de neplăcut este. Copilul e al tău și când face numărul doi.

Faceți cu schimbul noaptea, oferă–te să stai tu cu bebelușul două nopți pe săptămână de exemplu, mai ales dacă nu e alăptat.

Scoate doar tu copilul la plimbare și oferă-i mamei răgaz să se odihnească sau să se uite pe pereți dacă așa dorește.

Stai cu bebelușul și trimite-o pe mama la plimbare puțin, permite-i să iasă  singură. Are nevoie.

Vorbește cu ea tot timpul, nu uită că ești probabil singurul adult pe care îl vede toată ziua. După o zi întreagă cu un bebeluș plângăcios, abia așteaptă să vadă și să vorbească cu un om în toată firea.

N-o face niciodată să se simtă vinovată, chiar dacă nu face lucrurile exact așa cum ți–ai dori. Nu uita că și pentru ea totul e încă nou.

Mergi la cumpărături, ea de cele mai multe ori nu poate.

Întreab-o dacă a avut timp să mănânce, gătește-i o banală omletă dacă atât poți.

E important ca întreagă familie să-i fie aproape și să o sprijine pe proaspăta mămică pentru a-i asigura un start optim în această mare și frumoasă aventură.

Vouă cine v-a fost alături în perioada respectivă?

Sursa foto: www.sheknows.com

Mereu am admirat femeile care au nascut natural si intotdeauna mi-am dorit sa aduc pe lume macar un copil in acelasi mod. Asa cum au facut-o femeile dintotdeauna. Cu teama, durere si transpiratie, panica, travaliu si strigate, tot ce imi imaginez eu ca inseamna o nastere naturala.

Pentru ca nu, eu nu am nascut asa. Asa cum au facut-o mama si sora mea, asa cum si eu mi-as fi dorit.

Imi imaginez inca si acum cum trebuie sa fie cand dupa expulzie, copilul iti este pus la piept, cand durerea inceteaza si nu-ti vine sa crezi ca ai reusit. Ca tu singura ai facut totul. Tu, mama copilului, tu l-ai purtat, tu l-ai impins sa iasa in lume, tu l-ai nascut. Imi imaginez ca trebuie sa te incerce o stare euforica sa tii la pieptul tau un prunc nou nout, ud si gol, sa-i simti prima respiratie, sa-i vezi tu prima moaca botita, sa-l pupi usor, cu grija, sa-i soptesti bun venit pe lume si sa-l pui la san.

Sunt mioapa. Dintotdeauna probabil. Ochelari port de pe la 9 sau 10 ani. In adolescenta i-am purtat fix cand am avut chef, cum era sa-i pun pe nas cand asa ceva nu era cool deloc? Asta sigur nu m-a ajutat. E drept ca nici controalele oftamologice anuale nu prea le-am respectat si ca m-am dus la medic doar cand am simtit ca parca lumea se vede tot mai in ceata.

Doctorul ginecolog a vrut sa stie de la inceput ce dioptrii port cand i-am spus ca imi doresc o nastere naturala si m-a indemnat sa vad un oftalmolog cu care sa stabilesc cum ar fi mai bine sa nasc. Am stiut de indata ca recomandarea va fi pentru nastere cu cezariana, stiam si consideram o asemenea perspectiva nedreapta.

La oftalmolog am primit recomandarea ferma, asa cum am banuit, sa apelez la cezariana deoarece imi explica acesta, in situatia unei nasteri naturale, la momentul expulziei se poate produce o dezlipire de retina. Hmm, haide mai, dezlipire de retina?

Buuuun, am spus. Documentandu-ma, am ajuns la concluzia ca sunt femei cu dioptrii asemanatoare cu ale mele care au nascut natural fara efecte ulterioare asupra retinei sau macar a majorarii ulterioare a dioptriilor.

Asadar am hotarat sa merg mai departe cu decizia mea si sa nasc natural. M mi-a spus ca sunt inconstienta si ca ar trebui sa ma gandesc mai bine, ca doar nu vreau ca bebelusul nostru sa aiba mama oarba. Evident ca exagera ca sa ma convinga, insa eram neclintita, eu nasc asa cum vreau si pace.

Medicul ginecolog m-a informat calm, ca nu voi naste natural decat daca o voi face cu alt doctor si ca desi imi intelege dorinta de a aduce pruncul pe lume astfel, acest lucru nu va fi posibil deoarece el nu doreste sa-mi riste vederea.

Si acum cred cu tarie ca se exagereaza legat de subiectul asta si ca mama e cea care ar trebui sa decida, evident ca intelegand riscurile la care se supune, daca naste natural sau nu. Mi-as dori sa vad medici care sustin optiunea mamelor si care se straduiesc sa faca din experienta nasterii una pozitiva.

Am incercat fara success sa gasim un alt medic care sa fie de acord cu nasterea naturala la dioptrii de -5.

Am plans cu furie si lacrimi neputincioase de gravida zile in sir, nasterea naturala devenise doar o speranta desarta. Copilul nostru va veni pe lume cu programare, nu atunci cand va fi el pregatit, nu va trece prin procesul natural al nasterii, nu-si va folosi instinctul pentru a se naste. Medicul va face incizia. Copilul va fi nascut. Si gata.

Spre finalul sarcinii ecografia ne-a aratat ca Iris inca nu se intorsese, inca nu se pregatise de nastere. A fost in pozitie pelviana pana cand s-a nascut, asadar nasterea naturala iesea cu totul din calcul, indiferent de dioptrii. Doctorul ne-a spus in gluma ca fetita noastra e inteligenta, ca nu se intoarce in pantec ca sa nu-mi dea posibilitatea sa ma mai gandesc la nastere naturala. Ca sa nu-mi mai fac procese de constiinta.

Abia atunci am acceptat resemnata ideea de operatie cezariana.

Multumesc Iris, ca ai stiu mai bine decat mama ta si ca ai avut grija de ea!
Multumesc copila, ca nu m-ai lasat sa ma simt vinovata!

Voi ati reusit sa nasteti asa cum ati planuit?

În perioada sarcinii, am primit mai multe sfaturi decât în orice altă perioadă din viaţa mea. Dacă o să spui că nu vezi nimic rău în asta, înseamnă că n-ai fost niciodată însărcinată.

O gravidă e într-un roller coaster continuu, acum e veselă şi fără nicio grijă-n lume, acum da apă la şoricei şi e de neconsolat. Desigur că vinovată e năvala de hormoni din organism, însă e bine să ştii că şi tu poţi cauza asemenea reacţii unei femei însărcinate.

Nu uita că trupul ei trece prin modificări majore, că găzduieşte o viaţă nou-nouţă şi că toate astea o copleşesc.

E important să rămână calmă şi optimistă, să transmită doar vibraţii pozitive fătului din pântece. Aşadar nu-i da sfaturi dacă nu ţi le cere şi nu-i pune întrebări incomode!

Nu-i spune niciodată că s-a îngrăşat cam mult şi că o să-i fie greu să dea jos greutatea acumulată. Ştii că de cele mai multe ori n-are control asupra kilogramelor pe care le câştigă în timpul sarcinii? Sunt femei care pun nouă kilograme, sunt altele care pun treizeci. Ai grijă, dacă insişti pe tema asta, s-ar putea să se aşeze pe tine când nu eşti atent/ă.

Nu-i atinge burtica fără să ceri voie. Niciodată! Punct!

N-o întreba de ce naşte la stat/ privat. Sau cum vrea să nască, natural/cezariană? Are de gând să alăpteze sau să-şi hrănească bebeluşul cu formulă?

Fiecare femeie are dreptul să aleagă cum şi unde naşte, fără să dea explicaţii sau să se simtă vinovată legat de deciziile ei. Nu toate femeile pot naşte natural, nu toate vor asta. Şi e în regulă, e absolut în regulă să facă fix cum doresc ele.

E vital ca femeia să între în sala de naşteri împăcată cu decizia pe care o ia, e important să nu se simtă vinovată nicio clipă şi doar să trăiască intensitatea momentului.

N-o speria! Nu-i spune că greul începe după sarcină, că n-o să mai doarmă niciodată, că o să mănânce în picioare şi doar pe fugă, că viată ei s-a terminat şi că toată casa îi va mirosi veşnic a pipi. Nici că nu va mai arăta niciodată ca înainte. V-a descoperi singură în curând ce înseamnă viaţa cu un bebeluş şi momentele frumoase o vor ajuta să treacă peste cele grele.

Nu intra în detalii despre cât de tare doare. Travaliul sau recuperarea după cezariană. S-a informat, a citit şi a văzut toate filmuleţele alea de pe Youtube. E speriată şi fără să pui tu paie pe foc.

Lista poate continuă la nesfârşit, oamenii fac tot timpul remarci neplăcute şi pun întrebări nepotrivite femeilor însărcinate, dar eu mă opresc aici.

Te rog doar să laşi gravidă în pace, nu o mai speria!

Pe tine ce te întrebau oamenii când erai însărcinată? Ce sfaturi prieteneşti primeai?

P.S. “Dosar de Mamă” e şi pe Facebook 🙂

Când ne-am întors din concediu, înainte de Crăciun, M mi-a sugerat să fac un test de sarcină. Era adevărat că ne doream amândoi şi plănuisem un bebeluş, făcusem şi vizita medicală cu câteva luni înainte, însă totuş,o asemenea perspectiva părea destul de îndepărtată în viitor.

Aşa că m-am distrat şi mai tare când M a argumentat de ce-mi sugerează testul. “Ozzy ştie că eşti însărcinată, mi-a spus mie, te miroase de când ne-am întors. Nu vezi că tot pe la burta şi fundul tău adulmecă?”

Trebuie să recunosc că l-am bănuit pe M de o uşoară insolaţie, febră, ştiu eu, o fi dat cu capul de tocul uşii. Ozzy e ciobănescul nostru german negru, un bezmetic care ne roade trandafirul din curte, papucii, sapă gropi în toată curtea, răspunde la comezi când are chef şi pupă pe oricine vine în vizită. Serios, cum ar putea el să ştie dacă-s eu gravidă, mă întrebam.

Am făcut totuşi testul, doar n-o să-i spun bărbatului c-a luat-o pe arătură, că un câine nu îi poate zice nimic, cu atât mai multnu-i poate spune că uterul meu începe să sufere modificări şi se pregăteşte să primească chiriaş.

Negativ, testul era negativ. Recunosc că am încercat o uşoară dezamăgire, deşi nicio clipă nu crezusem că aş putea fi însărcinată.

După primul test, nu m-am mai putut gândi la altceva. Dacă totuşi eram? Dacă?

Aşa că am mai făcut unul. Pe care n-am ştiut prea bine să-l citesc. Pe cutie scria ca pentru proşti: o liniuţă nu sunteţi însărcinată, două liniuţe sunteţi însărcinată. Dar pe testul meu apărea o linie. Una clară. Şi încă un soi de umbră în locul celeilalte liniuţe, abia vizibilă.

Am stabilit ca o expertă în ale testelor, că nu sunt însărcinată şi am decis să închei subiectul ăsta.

Însă dau şi testele astea un soi de dependenţă, altfel nu înţeleg de ce în ultima zi a anului m-am oprit în prima farmacie, de unde am cumpărat încă două teste. Nu de alta, dar să fiu sigură de data asta.

Sigură am fost, da. Sigură că nu văd bine. Două teste cu câte două liniuţe de-un roşu aprins îmi confirmau ipoteza lui Ozzy. Eram într-adevăr însărcinată. N-am leşinat, n-am strigat în gura mare, n-am ţopăit într-un picior, n-am auzit clopoţei angelici, nici trâmbiţe n-au cântat cât m-am holbat surprinsă la ele. Am primit vestea cu un calm ce nu mă caracterizează.

M a primit vestea stând jos, zâmbind timid, liniştit şi privindu-mă în ochi puţin mirat. Cum Ozzy ştia deja, nu ne-am mai complicat să-i spunem ceva, l-am scărpinat între urechi şi am plecat să cumpărăm bere fără alcool pentru revelion.

Aşa începe povestea ei. Povestea unei flori. Una de Iris.

La voi cum a fost?
P.S. “Dosar de Mamă” e şi pe Facebook