Intersecție

De ce, de fiecare dată când moare cineva, cei rămași zic să aibă “drum bun”? Mă tot gândesc la asta. Că doar mortul nu mai are deloc drum în față, ci se numește că dacă a murit, a ajuns la capătul acestuia.

Poate noi, oamenii, găsim mai ușor de acceptat moartea dacă ne imaginăm că se petrece într-un loc ce se aseamănă cu o intersecție. A ajuns la capătul asfaltului aici, dar nu s-a oprit, ci a luat-o mai departe către acolo. Spre dreapta. Sau spre stânga, pe alte drumuri. Unele pe care noi, ăștia de am rămas încă pe asfalt, nu putem păși încă.

“Drum bun” zicem, de parcă mortul ar fi plecat în vacanță, sau din contră de parcă s-ar întoarce acasă. “Drum bun”, de parcă ar fi viu.

Nici nu știu de ce stau și mă gândesc ca prostănaca la așa ceva. Poate de la vremea asta mizerabilă mi se trage. De la ploile astea interminabile care lasă doar grămezi de noroaie în urma lor.

“Drum bun” e mai degrabă o promisiune a revederii, nu vi se pare? Ce ciudați suntem noi oamenii și ce moduri duioase de a ne exprima regretul avem.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.