Să nu-i mai certăm pe copii când își murdăresc hainele

Știu cât de frustrant poate fi să tot încerci să albești un tricou pătat, pe care abia îl spălasei ieri sau să peticești în genunchi o pereche de pantaloni pe care tocmai ai cumpărat-o. Mai ales că hainele astea mici sunt de multe ori mai scumpe decât hainele pentru adulți. Și apoi nimeni nu adună banii din copaci, iar crescutul copiilor presupune și sacrificii financiare de partea părinților.

Treaba e că pe copii, mai ales atunci când sunt mici, îi doare fix în cot de toate privațiunile la care ne supunem noi, adulții, ca să aibă ei cele necesare. Unde mai pui că nu-i deranjează deloc să umble cu hainele murdare sau rupte.

Enervant? Oh, da, este, însă e și cât se poate de firesc în același timp. Pentru copii, petele de pe tricou se pot traduce și prin faptul că au mâncat ceva bun sau că abia au pictat. Iar găurile din genunchi prin faptul că s-au jucat de-a prinsa împreună cu alți copii, sau că au dat o tură cu bicicleta. Distracție, în orice caz, nicidecum vreo dramă.

Se întâmplă frecvent la ieșirea de la școală să văd părinți și bunici care ceartă copiii din cauză că s-au murdărit. De ce nu ești mai atent, știi cât am frecat eu la bluza asta, uită-te la tine cum arăți, nu-ți pasă deloc, abia ți-am cumpărat colanții ăștia, știam eu că iar te murdărești, dă-o-ncolo de treabă, vai ce m-am săturat să-ți tot spun degeaba.

Recunosc că și eu mai cad uneori în capcana asta a supărării, că Iris nu-mi vede și validează eforturile. Dar apoi îmi aduc aminte că am așteptări prea mari, cerându-i asta. După cele patru ore la școală, unde a fost nevoită să stea în bancă, să urmeze regulile și să poarte mască, ea abia așteaptă să mă vadă și să poată da frâu liber tuturor emoțiilor pe care le-a ținut sub lacăt până atunci. Vrea să îmi povestească tot, deodată. E veselă, se bucură că mă vede și eu la fel pe ea.

Am învățat că certatul ăsta pentru petele de cerneală, acuarele, chiar plastilină, sau găurile din haine, fie ele făcute din greșeală cu foarfeca sau de căzături în genunchi, au un preț. Unul scump. Și anume bucuria revederii pentru copil. Am aflat, nu fără tristețe, că ea e înlocuită apoi de teama revederii. Copilul se teme că mama o să-l certe că s-a murdărit, că n-a avut mai multă grijă de haine. Dar să fim serioși, cum ar putea? Lucrează cu creioane colorate, acuarele, plastilină, carioci, e imposibil să rămână curați ca lacrima. Și apoi nu sunt păpuși care să nu se miște din locul în care sunt așezate.

Iar copiii pot fi duși la școală și cu hainele scrise sau pictate, mai ales dacă încă sunt mici, eu așa cred.

Haideți să nu-i mai certăm doar pentru că sunt copii și fac ceea ce fac copiii. Haideți să păstrăm bucuria revederii intactă. Vreți? 😊

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.