Ce îmi doresc în prima zi de școală

De mâine dimineață Iris începe școala. E foarte emoționată pentru că în fața ei se așterne un drum pe care n-a mai pășit niciodată. E și dezamăgită că n-a nimerit în clasă cu nici unul dintre prietenii ei pe care îi știe de când era bebeluș, a și plâns tare din cauza asta. Își va face prieteni noi ușor, pe ceilalți îi poate vedea în afara școlii, așadar din cauza asta nu-mi fac griji. Îmi fac însă pentru altele.

Mă gândesc la toți copiii care se întorc la școală, indiferent ce vârstă au ei, pentru că vor avea un an școlar așa cum n-a mai fost altul până acum. Mulți copii au tot auzit în ultimele luni că își pot infecta familiile, că-și pot chiar omorî bunicii. Că ei sunt purtătorii de virus. Iar asta este o povară teribil de greu de purtat pentru oricine, darămite pentru un copil. Ei au suferit cel mai mult de pe urma interdicțiilor, nu și-au mai văzut prietenii, unii nu și-au văzut rudele, bunicii, verișorii, n-au avut voie la locurile de joacă, poate n-au fost nicăieri în concediu. Foarte mulți n-au avut o curte în care să iasă la aer pe perioada izolării. Pentru toată răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă, îi admir din tot sufletul pe copii.

Mă gândesc la educatori, învățători și profesori. Și ei, nu doar copiii, pornesc pe un drum nou, unul în care direcția e încă neclară. Pentru că autoritățile nu ajută, ci bâjbâie de șase luni după soluții. Cadrele didactice sunt și ele încărcate cu responsabilități uriașe. E datoria noastră să facem echipă cu ele, nu să acuzăm, să le arătăm cu degetul sau să ne certăm cu ele. Ca să poată trece cu bine de încercarea aceasta, copiii au acum nevoie de adulți care să se poarte responsabil, pentru ca ei să se poată simți în siguranță acasă și la școală. Îmi doresc foarte tare să ne purtăm cu toții omenește, să nu uităm că și cel de lângă noi tot pentru prima dată trăiește asemenea vremuri.

Mă gândesc la părinți și la cum vor fi nevoiți să învețe să respire cu nodul în gât. Știu exact cum se simt. Nesiguranța, frica, multele semne de întrebare, multele “dacă-uri”, pe toate le port și eu pe umeri. Mă gândesc la cum unii dintre acești părinți își vor lăsa copiii de grupa mică la poarta grădiniței, fără să poată intra cu ei în incintă.

Mă gândesc la Iris și la prima ei zi de școală. Mâine își va cunoaște învățătoarea și noii colegi, toți cu mască. Cred că poate fi o zi frumoasă, de care să-și amintească cu drag, chiar și în aceste condiții.

Asta îmi doresc pentru mâine. Ca noi adulții să le oferim o primă zi de școală cât mai plăcută copiilor. Să înțelegem că există noi reguli, pe care e necesar să le respectăm cu toții. Că nu doar copilul nostru va fi nevoit să poarte mască, ci și toți ceilalți, nu doar pentru al nostru va fi greu, ci și pentru restul. Că nu e necesar să ducem flori. Că putem trece peste asta și altfel decât cu nervi. Putem să ne păstrăm calmul și să zâmbim, căci zâmbetul adevărat se vede și pe ochi, atunci când gurile sunt acoperite.

Multe nu vor fi în controlul nostru, dar în același timp, multe altele vor fi. De exemplu, să alegem dacă să fim isterici sau dimpotrivă, alegem să fim raționali.

Să aveți un an nou școlar frumos și sănătos!

Dosar de Mamă e și pe Facebook.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.