Și ce dacă le-am dat orez cu lapte la cină?

N-aveam chef să le fac altceva, deja gătisem o supă cu tăiței pentru prânz. Și-apoi cine s-a autoproclamat șef și a decis că nu avem voie să mâncăm desert la cină? Că nu e sănătos and all that?

Eu v-am avertizat că dacă îmi citiți blogul ca să aflați cum se cresc corect copiii, atunci n-ați ajuns unde trebuia.

Cum ziceam, am amestecat orezul fiert cu lapte, un cub de unt, niște vanilie și aia a fost. Desigur că l-am îndulcit cu zahăr (the horror!) pentru noi ăștia mai mari, iar pentru Zmeu cu o jumătate de banană coaptă.

În timp ce amestecam în oală, un bebeluș mă trăgea de pantaloni ca să-l iau în brațe, iar o fetiță blondă și veselă îmi arăta ce construise din piese lego. Mirosea a vanilie, a copilărie, a casă în care cresc copii. Dacă închideai ochii îți puteai imagina jucăriile aruncate prin casă, pereții mânjiți cu urme lăsate de degețele pline cu grăsime, sau poate cu acuarele. Atâta doar că eu nu trebuie să închid ochii sau să-mi imaginez.

Eu trăiesc azi, acum, în seara asta, cu aroma vaniliei în nări, cu casa vraiște iar, cu doi copii sănătoși și plini de viață, har Domnului.

Când a intrat M pe ușă și Iris i-a zis șoptit, de parcă ar fi fost un secret prețios, că mama pregătește ceva delicios și dulce la cină, am știut de ce nu mă simt vinovată nici măcar cât negru sub unghie.

E bun mama, zicea ea, în timp ce frate-său își lingea bobițe de orez de pe buzele-i frumoase și altele i se odihneau pe nasul mic, e bun orezul ăsta al tău cu lapte, uite parcă e magic și are gheață, sigur e un orez vrăjit, așa-i?

Așa-i, puiule, l-am vrăjit cu o vrajă doar de mame știută. Una care zice că orez cu lapte la cină, fie el chiar îndulcit cu zahăr, e o idee nemaipomenită câteodată.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.