Mă tot gândesc la copii. La ai mei și la ai altora. Zilele astea nu-s deloc ușoare pentru ei. Observă zilnic îngrijorarea părinților, nu mai au rutina grădiniței sau a școlii, nu pot să iasă afară din case și nu pot să-și vadă prietenii sau rudele. La prima vedere pare groaznic. Însă dacă o să fiți atenți, o să observați că ăștia mici s-ar putea să vadă altfel lucrurile.

– Iris, cât se greu e să stai acasă?

– Mie îmi place să stau acasă, de ce să fie greu?

– Pentru că nu mai mergi la grădi, nu mai poți ieși afară la joacă.

– Acasă e mai bine decât la grădi.

– Păi, nu ți-e dor de colegii tăi?

– Ba da, de colegi și de doamne, dar tot mai bine e acasă. Îmi place să fiu acasă cu voi tot timpul. Toată ziua, tot mereu. Cu tine, cu tata și ăsta micu. Mă bucur foarte tare că suntem toți împreună.

S-ar putea ca fetița asta să fi înțeles mai bine decât mulți adulți, că perioada asta pe care o traversăm, nu vine doar cu nenorocita de boală. Ni s-a dat șansa să fim realmente împreună. Tot timpul, așa cum zice Iris. Pentru copii e o bucurie să fie cu părinții. Oare de ce pentru mulți adulți e o corvoadă să fie cu copiii?

Acum putem spune fără să exagerăm, că nu știm ce ne aduce ziua de mâine, ne-am putea îmbolnăvi, am putea chiar muri. Când privești lucrurile din perspectiva asta, ce anume devine prioritate?

Mai contează foarte tare că nu poți ieși într-un club sau restaurant? Că nu te poți plimba la mall? Că nu mai poți pleca în concediu? Îți mai vine să pierzi timpul ascunzându-te în ecranul telefonului?

Tot copiii ne învață ce e important. Chiar dacă ne pierdem răbdarea și țipăm la ei, că vai, e greu să-i avem toată ziua acasă, ei tot se bucură să fie cu noi. Așa ciufuți cum suntem, ne preferă pe noi. Bineînțeles că au dreptate, bineînțeles că ei știu mai bine decât noi, ditamai adulții.

Mor oameni în jurul nostru, this is not a drill, chiar se întâmplă, degeaba fugim de realitate. Între timp, nouă ni s-a dat șansa să stăm mult unii cu alții, cu copiii, cu soțul/soția, să ne uităm mai bine unii la ceilalți, să-i ascultăm pe cei de lângă noi cu mai multă atenție.

Deocamdată avem timp. Iar timpul împreună e un dar. Cel mai mare dar. Să ne aducem aminte de asta și când izolarea se va fi terminat.

Dosar de Mamă e și pe Facebook