Din primele rânduri aș vrea să-ți spun că noi suntem bine, sănătoși, ceea ce îți dorim și ție.

Copiii cresc, gălăgia e tot mai mare, jucăriile tot mai împrăștiate, deh, știi și tu, ca la casă în care cresc doi prunci.

Ne descurcăm cu toate, dragă Ene, mai puțin cu lipsa ta. Da, Moșule, ne e tare dor de tine, ăsta e motivul pentru care îndrăznesc să-ți scriu. Mie, mai ales, recunosc.Nu înțeleg ce-ai avut tu cu casa asta, de-o ocolești de atâția ani, măi Moșule. Patru ani jumate au trecut până a început Iris să doarmă toată noaptea. Patru ani jumate! Doar că atunci stăteam să nasc deja și n-am mai avut cum să sărbătoresc evenimentul cu un somn bun, că deh, mi se umplea vezica la fiecare sfert de ceas.

Dar am zis, lasă bre, lasă că se naște Zmeu și o să doarmă mai bine decât soră-sa. A și dormit vreo lună, până când s-o fi gândit că e el mezinul, dar nici că s-ar lăsa mai prejos ca soră-sa.

Da, știu că-s făcuți din același aluat, ai și tu dreptate, dar exagerezi, zău dacă te mint. Cinci ani și mai bine au trecut, Moșule de când n-am mai dormit și eu ca omul. Poți tu doar să-ți imaginezi cât de somn îmi e după atâta amar de vreme?

Ce-ai avut, mă, cu mine? Că iote, m-am enervat de-a dreptul! Păi se poate? Chiar nu poți sta tu pe la genele unui pui de câteva luni, doar câte cinșpe minute? Dar unde te grăbești matale, ia spune? Ce alte treburi mai importante ai?

Iar noaptea, zău așa, alea-s ore de trezit? Chiar așa, într-una? Ori ți-ai ieșit din mână și e timpul să te pensionezi?

Știu că mamele au puteri supranaturale, dar deja exagerezi. Cam ce crezi tu că pot face în cinșpe minute? Îți zic eu: pot mânca cu polonicul direct din oală, ca să nu mai pierd timpul cu pusul în castron și mai apoi cu spălatul vaselor, pot să scot rufele din mașina de spălat și să întind un sfert din ele. Pot să adun o parte din jucăriile împraștiate, să mai toc câteva legume pentru tocană, să dau mâncare câinelui, să spăl chiuveta de la baie.

Nu sună deloc distractiv, așa-i? Păi nici nu e, știi de ce? Pentru că în cinșpe minute nu am timp să mă odihnesc și eu, măi Ene.

Iar ca să fiu o mamă zen pentru copiii ăștia perfecți ai mei, una care nu țipă niciodată, care miroase a flori tot timpul și fredonează cântecele vesele în timp ce bagă o prăjitură la cuptor, trebuie să fiu odihnită. Măcar câteodată, rogu-te, haide nu te supăra pe mine, măcar uneori stai și tu câte-o oră, chiar două, că n-o fi foc, zău că nu.

Închei această scrisoare, cu speranța că în curând ai să treci și pe la noi și că de data asta vei sta mai mult. Te rog, nu mă lăsa să mai aștept încă patru ani jumate. Te pup, cu drag și dor!

Semnat, Simona.