Nimic nu vreau să uit

Când mi te-au adus prima oară, erai înfășat ca o clătită. Cea mai dulce dintre toate clătitele. Pe pledul care te învelea, se odihneau ursuleți în salopete colorate, nori și steluțe. Doar mutrița îți era descoperită. Aveai ochii deschiși, mari, buzele îți erau pline, pleopa dreapta avea o pată mică sângerie. Nu vreau să uit nici un detaliu.

Te-am luat cu o bucurie cum rar mi-a fost dat să trăiesc și mi-am clătit ochii cu drăgăleșenia ta. În sfârșit te vedeam, după atâta așteptare, te aveam, nu în burtă, ci în mâini. Îmi ascultai atent vocea, de parcă ai fi înțeles că, aha, uite, nu mă pierdusei.

Ți-am vorbit într-una, zicându-ți vrute și nevrute, ți-am pupat năsucul, obrajii și fruntea, și-apoi iar te-am privit, căci nu mă puteam sătura de tine. Căutam acolo, pe chipul tău, trăsături comune cu ale lui Iris. Erau și încă mai sunt acolo.

Nimic n-aș vrea să uit. Nici cum ai scâncit, nici cum mi-au dat imediat lacrimile, nici energia pe care o simțeam deodată.

Te-am pus la piept, iar tu mi-ai căutat sânul cu gura deschisă. Ce minune, m-am gândit atunci. Ce minune, să fie al meu copilul ăsta, ce miracol să-l pot hrăni cu lapte din sânul meu. Îți mulțumesc, Doamne, îți mulțumesc, Universule, că mi l-ai dat sănătos. Mi-ai dăruit bucuria de a fi și mamă de băiețel, iar pentru asta sunt recunoascătoare.

Am făcut echipă bună noi doi, chiar de la început. Mama și fiul. Trei zile, cât am stat împreună în spital, am avut suficient timp ca să ne cunoaștem mai bine. Până când te-am adus acasă, ți-am învățat pe de rost, toate trăsăturile. Urechile ușor ascuțite, obrajii roșii ca merele coapte, capul chilug și oval, nasul mic, moliciunea gâtului, sprâncenele care abia se zăreau. Nimic nu vreau să uit.

Pentru că știu cât de dor îmi va fi. Acum știu.

Felul în care te uiți după mine și lumina din ochii tăi când în sfârșit mă vezi.

Nopțile cu treziri pentru alăptat. Da, chiar și astea. Pentru că mi-au vindecat sentimentele de neputință și de vină, urmele lăsate de experiența alăptării cu Iris.

Mirarea ta. Curiozitatea de bebeluș. Felul în care ți se măresc ochii și ți se deschide ușor gura, la fiecare zgomot mai puternic, gust nou sau obiect interesant. Nimic nu vreau să uit.

Zâmbetul complet știrb.

Felul în care faci ca ursul.

Când râzi în hohote.

Că te gâdili.

Degetele mititele.

Cum arăți cu pantaloni de pijamale.

Cum îmi iei fața între palmele tale micuțe.

Că uneori îți sugi degetul mare.

Cum te uiți la soră-ta.

Cât de tare îți place să fii pupat.

Cum te liniștești când îți cânt “Epilog” de la Vama Veche.

Cum te joci cu zornăitoarea verde pe care ți-a cumpărat-o Iris, când te-ai născut.

Cât de ușor de consolat ești.

Nimic nu vreau să uit, nimic.

Cum te întinzi când te scot din sacul de dormit.

Cum îți freci nasul și ochii când ți-e somn.

Cât de haios ești când strănuți.

Cum arătai nou născut în salopeta verde cu dragon.

Că nu-ți place să stai pe burtă.

Cât de mult dai din picioare.

Cât de foiești înainte să adormi.

Ce diferit arăți când porți căciulă.

Cum îți ridici sprâncenele.

Că îți bagi amândoi pumnii în gură.

Că îți freci picioarele unul de celălalt, până îți cad șosetele.

Cât de tare îți place să îți fac baie.

Cum ai răbdare să îi citesc lui Iris povești.

Că plângi puțin și rar, dar când o faci, se zguduie casa.

Că ești vesel.

Că n-am mai iubit niciodată un băiețel atât de tare.

Cum îmi studiezi părul atunci când îl am desfăcut.

Nimic nu vreau să uit, Zmeule. Nimic!

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.