Te-am văzut. Erai cea mai încordată și stresată mamă de acolo. Copilul tău nu voia să facă nimic. Nici să intre în sală, nici să stea cu colegii, nici să recite poezia, ba nu te lăsa nici măcar să-l iei în brațe.
Iar tu, cred că aveai nevoie și tu de una. De o îmbrățișare. Una care să te liniștească. De niște brațe care să se închidă în jurul tău și care să te facă să te simți în siguranță. De un umăr pe care să-ți sprijini fruntea. De cineva care să-ți spună că e în regulă. Că ți se pare, nu se uită nimeni urât nici la tine și nici la copilul tău. Că el nu face nimic ieșit din comun. Nici țipetele, nici tăvălitul pe jos, nici refuzurile repetate de a colabora, nu sunt ieșite din comun. Pun pariu că toate astea le face și acasă uneori.
Însă acum, sunteți aici, în văzul tuturor, iar tu te simți depășită. Și poate trădată de propriul copil. Căruia i-ai explicat de sute de ori cum va fi la serbare. Cu care ai repetat poezia de nșpe ori și ești sigură că a memorat-o. Dar uite că acum parcă îți face în ciudă. Și toată lumea se uită la voi, la tine mai ales. Sigur șușotesc și își spun că nu ești în stare să-ți controlezi propriul copil. Poate chiar au dreptate, la naiba. Uite alții ce frumos stau pe scaune, uite-i cum recită și râd. Numai al tău nu vrea. Sigur faci tu ceva greșit, sigur nu ești o mamă la fel de bună ca celelalte.
Te văd. Și dacă aș fi mai curajoasă, m-aș duce și ți-aș da îmbrățișarea aia. Te-aș duce la o cafea și ți-aș cumpăra o prăjitură cu frișcă. Apoi ți-aș vorbi. Ți-aș spune că n-ați făcut nimic greșit, nici tu și nici copilul tău. Uită-te la el, privește-l cât e de speriat. E prima lui serbare. L-ai îmbrăcat altfel decât de obicei, să nu crezi că el nu a observat. În clasă nu sunt doar colegii și educatoarea, ci încă o grămadă de necunoscuți.
Nu înțelege de ce insiști să se așeze lângă ceilalți copii, el vrea să stea doar lângă tine, unde se simte în siguranță. Dar tu deja te-ai supărat și îi vorbești printre dinți, așa că singura lui plasă de siguranță s-a rupt. Vede că ți-ai pierdut răbdarea și acum îngrijorarea lui s-a dublat. Ar vrea să-i accepți spaima, să înțelegi că nu vrea decât să-l mângâi, să-i primești toată furia fără să i-o respingi. Dar nu știe cum să-ți spună toate astea, pentru că e mic. Așa că țipă și se tăvălește pe jos, în timp ce pe tine te trec toate sudorile.
Dragă mămică, nici o serbare nu merită ca al tău copil să se simtă așa. Crede-mă când îți spun că nimeni nu te judecă. Toate mamele au fost în locul tău, măcar o dată. Ești stresată și uiți ce e important acum. Copilul este. Nu serbarea, nu Moș Crăciun, nu educatoarea sau ceilalți părinți. Pentru tine, cea mai importantă persoană de acolo e copilul tău. Ia-l în brațe și dă-i voie să nu-i placă serbarea. Dă-i voie să nu participe, dă-i voie să nu recite poezia, să nu cânte cântecelul, dacă el nu vrea.
Toate astea ți le-aș spune. Căci nu doar copilul tău are nevoie de înțelegere, ci și tu. Iar eu te văd, și te înțeleg.
“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto: Pixabay
