Du-te 2018, du-te învârtindu-te


Anul asta care trece, n-a fost chiar  cel mai bun de până acum pentru noi. Primele luni ale lui 2018 au venit cu rutina noastră obișnuită, apoi cu varicelă la mine, cu gândul unui nou copil prinzând tot mai multe rădăcini în mințile noastre și cu veselia lui Iris umplând orice gol.

Apoi, pe neașteptate, un telefon primit în prag de noapte, ne-a scos din zona noastră confortabilă. Față în față cu boala, ne-am trezit neputincioși și speriați. Legați de mâini. Am sperat, am tăcut, am interiorizat spaime și am plâns. Am așteptat. Apoi a venit. Ea, moartea.

Niciodată nu poți fi pregătit pentru asta. Lipsa fizică a unei persoane iubite e înfiorătoare. Incapacitatea de a “repara” situația te devastează. Permanența morții devine un gând mereu prezent. E ca un vierme care își face încetișor drum într-un măr sănătos, mușcând din carnea zemoasă și lăsând în urmă numai stricăciune . Zilele trec ca într-un coșmar.

Timpul estompează durerea, însă creierul păstrează amintirea ei în permanență.E ca un junghi, care îți amintește nemilos, din când în când, prin ce ai trecut.  

Faptul că ne-am întâlnit cu moartea la un nivel atât de personal, ne-a schimbat. Ne-a dat peste cap viețile și ne-a îndepărtat, în loc să ne apropie. Am călcat pe vârfuri luni întregi, iar eu încă mai sper ca lucrurile să se reașeze. Nu e ca în filme, deși ar fi bine să fie așa. Nu se rezolva totul cu o îmbrățișare. Nu poți repara lucrurile doar cu cuvinte. Durerea e un lucru tare perfid si de atunci, dinamica vieții noastre nu mai e aceeași.

Iar viața asta e ca un tăvălug nebun, un om plecă dintre noi, altul vine. Zmeurică e cel care e pe drum acum. Se va naște într-o lume în care mai are trei bunici, nu patru.  Trei e totusi un număr bun, știu asta, însă patru ar fi fost ideal.

Anul ăsta mai degrabă am pierdut prieteni decât invers. Am văzut cum se așterne distanța între oameni, cum zilele de tăcere se transformă în săptămâni și apoi în luni. Durerea îți face și asta, te reduce la tăcere, iar oamenii nu știu în general cum să te ajute, așa că mai degrabă fug, căci asta  e mai ușor de făcut.

Așa că du-te 2018, du-te învârtindu-te. Du-te și lasă-ne să ne vindecăm, să ne lingem rănile și să ne regăsim unii pe ceilalți. Du-te, ca să lăsăm în urmă amărăciunea asta ce pare că ni s-a lipit de trupuri și de haine. Du-te și nu te mai întoarce niciodată!

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook


88 Shares

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.