– Mama, azi am vrut să pictez cerul mov și X mi-a zis că nici nu fac bine. Că cerul nu e mov și că eu habar n-am să pictez.
– Eu cred că cerul poate fi și mov. Sau roșu, roz, portocaliu. Când se trezește soarele și atunci când merge la culcare, cerul se colorează puternic. Se face chiar și mov uneori.
– Chiar, mama?
– Da, pe cuvânt. Ia să fii atentă data viitoare.
– O să fiu.
– Pe lângă asta, e în regulă să colorezi cerul și în alte culori decât albastru. Asta înseamnă că îți folosești imaginația, iar ăsta e un lucru fantastic.
– Nu înseamnă că nu știu că pictez?
– Ei, Irisule, nici gând, gâzule.

***

– Mama, mâine vreau să–mi pun rochiță la grădiniță.
– În regulă.
– Y mi-a zis azi că sunt urâtă, că eram îmbrăcată numai în colanți și tricou. Mi-a spus că fetele nu așa trebuie să se îmbrace, că doar băieții merg în pantaloni.
– Irisule, ia spune-mi tu mie, crezi că eu sunt urâtă?
– Nu! Ești frumoasă până la stele.
– Aha. Păi și nu-i așa că eu nu mă îmbrac aproape niciodată în rochie?
– Ba da.
– Nu-mi pun rochii sau fuste pentru că mă simt mai confortabil în pantaloni. Oare asta mă face urâtă?
– Nu, mama, tu nu ești urâtă niciodată.
– Nici tu, puiule, nici dacă o să te îmbraci doar într-un sac, n-o să fii urâtă vreodată. Înțelegi?
– Da.
– Și mă crezi?
– Da, mama.

***

– Mama, Z nu arată ca o fetiță.
– Cum adică?
– Păi, e așa, cu părul mic.
– Cum mic?
– Scurt. E ca un băiețel.
– Adică Z e o fetiță care are părul scurt?
– Da. Ea n-o să fie niciodată prințesă, că are părul scurt. Și prințesele nu au părul așa ca ea. Ar trebui să se joace numai cu băieții.
– Irisule, dar nu toate fetițele au părul lung.
– Ba da.
– Ba nu. Unele fete preferă să se tundă scurt.
– ….
– Înțeleg că ție nu îți place părul scurt, însă asta nu înseamnă că e urât. Nici că fetițele tunse ar trebui să se joace doar cu băieții.
– Mie nu-mi place.
– E în regulă să nu-ți placă, însă nu e deloc în regulă să fii răutăcioasă cu Z din cauza asta.
– ….
– Uite, tata cum are părul?
– Lung.
– Ca o prințesă?
– Mamaaaa, tata nu poate să fie prințesă, că e băiat.
– Știu, dar e adevărat că are părul foarte lung, așa-i?
– Da.
– Și e adevărat că aproape toți ceilalți tătici pe care îi cunoști tu au părul scurt?
– Da.
– Crezi că ar fi corect că alți bărbați să râdă de tata, sau colegii de la serviciu să nu-i vorbească din cauza părului? Să-l trimită să lucreze în altă parte, doar pentru că nu le-ar plăcea părul lui lung?
– ….
– Cum crezi că s-a simțit  Z când tu i-ai spus că arată ca un băiat și că nu poate fi prințesă din cauza părului?
– Rău. Cred că a fost tristă.
– Și eu cred la fel. Cuvintele pot răni foarte tare, puiule. E important să le folosim cu înțelepciune.
– O să-i spun că poate fi prințesă, mama. O prințesă cu părul scurt.

“Dosar de Mama” e și pe Facebook