Am și eu o dilemă. Să mă lămurească cineva, vă rog, de ce unghiile copiilor sunt în permanență negre? Hmm, sau numai unghiile copilului meu arată mereu așa? Adică, oricât de scurt și des i le-aș tăia, deși teoretic nu există spațiu în care să mai intre murdăria, unghiile ei au mereu măcar nițel de negru acolo. E drept și că scurmă cât e ziua de lungă, ca găinile, prin pământ, prin nisip, mai zgârie și scoarța copacilor când i se oferă ocazia. Sau când se joacă cu plastilină. Ați observat ce unghii au copiii dup-aia? Indiferent cât de scurt le-ați tăiat? Unde mai intră plastilina aia? Cum? Ei bine, presupun că  pentru mine, acesta va rămâne un mister nerezolvat.

Copiii au tot soiul de obiceiuri bizare. De exemplu, Iris a avut la un moment dat o faza (ce părea interminabilă), în care îi făcea deosebită plăcere să–și curețe scamele dintre degetele de la picioare. Oricând și oriunde. În căruciorul de cumpărături, în sala de așteptare la medic, în fața musafirilor. Sau același explorat după scame, însă de data asta în buric. Ce-o crede că găsește ascuns acolo?

Alt obicei pe care-l are, e să se mute dintr-un capăt în altul al patului, pe măsură ce locul pe care-și are așezat capul, se încălzește. Ah, e cald sub cap, trebuie să mă mut tocmai în partea cealaltă. Doar ca peste cinci minute să se încălzească și acolo. Și tot așa, până adoarme.

Sau pâinea prăjită cu unt, care  nu se poate mesteca și înghiți decât dacă este tăiată cubulețe. Nu dreptunghiuri, Doamne păzește!

Toate-s bune, vin  și trec, unele mai haioase, altele mai puțin, dar unghiile, dom’le, care-i treaba cu unghiile?

“Dosar de Mama” e și pe Facebook