Terminam clasa a opta și voiam să aleg profilul de limbi străine pentru liceu. Simțeam că ăla mi se potrivea. Îmi plăcea engleza și mă descurcam chiar binișor. Însă într-o zi, ea  m-a abordat în curtea școlii, umbrind lumina soarelui cu silueta ei masivă, spunându-mi fără jenă:
– Dacă nu te duci la istorie (profil care era considerat a fi cel mai prost în liceul nostru, locul în care se duceau incapabilii în viziunea tuturor), nu te las să treci clasa. Te las la matematică și n-o să poți da examenul. Ce, tu te crezi de limbi străine? Hai să fim serioși…n-ai ce căuta tu acolo.

Și a plecat pufnind disprețuitor în direcția mea, lăsând iar lumina soarelui să mă încălzească. Eram înspăimântată. Îmi era frică de femeia aia până în măduva oaselor. Scăpasem de ea, din toamna urmă să merg la liceu și să am alt profesor de matematică, iar pentru asta eram profund recunoscătoare. M-aș  fi dus la captul lumii, aș fi mers la școală cu eschimoșii, doar să n-o mai văd vreodată.

Mă înspaimantase teribil în ultimii doi ani, o făcea cu bună știință și chiar cu plăcere, însă faptul că acum mă amenința fățiș era surprinzător chiar și pentru mine. Știam că nu are voie să facă așa ceva, știam că nu e legal, însă la fel de bine știam că nu voi spune nimănui nimic. Pentru că nimeni n-ar fi făcut nimic ca să mă apere. Ne obișnuisem cu asta, eu și încă alți elevi pe care profa îi teroriza.

Atunci nu reușeam să-i înțeleg comportamentul, oricât aș fi încercat. Însă acum știu că era un veritabil bully. Bully în papuci frumoși de profesoară. Îi teroriza doar copiii din familii modeste, pe cei fără apărare. Probabil că îi dădea un sentiment de putere, de autoritate, mi-e greu să înțeleg chiar și acum. Cert e că amenințarea ei m-a speriat și mai tare, dacă asta era posibil. Și am renunțat la dorința mea de a merge la limbi străine.  In schimb, am mers fix unde a vrut ea, am lăsat-o să mă intimideze, să mă amenințe și să hotărască in locul meu.

Nu știu în ce mod a fost ea satisfăcută cu victoria asta murdară, n-o să aflu niciodată, probabil că ea nici nu mă mai ține minte. Însă eu n-am uitat-o. Și sunt sigură că nici alți elevi. Chiar și acum, după atâția ani, mi se strânge sufletul de teamă când mă gândesc la ea. Doamna profesoară, un bully în adevăratul sens al cuvântului.

Să nu va imaginați că bully  sunt doar printre copii, uneori ei se găsesc chiar printre profesori. Printre oamenii care ar trebui să educe. Și în timp ce copiii poate nu-și dau seama cât rău fac, mi-e imposibil să cred că profesorii nu știu.

Bullying-ul afectează pe termen lung și lasă cicatrici adânci. Uitați–va în jur cu atenție și nu ignorați nici măcar cele mai mici semne! Și câștigați încrederea copiilor voștri, ca ei să vină la voi, ca să va ceară să îi apărați atunci când au nevoie!

“Dosar de Mama” e si pe Facebook