Am deschis de dimineață  ochii în apartamentul în care am crescut. Iris se foia deja lângă mine, aproape trezită și ea. Pe față mi s-a lăbărțat imediat  un zâmbet maaaare de mulțumire. Sunt acasă, mi-am amintit. Acasă la ai mei, unde totul îmi e atât de cunoscut.

Apartamentul ăsta mic e locul în care eu am învățat să merg și să vorbesc. Aici mi-am făcut temele când am început să merg la școală, aici m-am jucat, și tot aici citeam noaptea la pervazul geamului, cu lumina de la felinarul din fața blocului drept lampă de citit. Totul aici mi-e familiar.

Masa  de trei persoane de la bucătărie, unde mereu cumva încap mai multi oameni. Oala albastră cu flori albe și arsă pe fund. Etajera pentru căni, făcută de tata. Cănile în formă de halbe. Cana cu flori, primită de la vecina de vizavi. Dulapul din balcon în care ne țineam încălțămintea. Scaunele de la masa din sufragerie. Ghivecele cu flori ale lui tata. Paharele din vitrina mamei. Vaza câștigată de soră–mea la ceva concurs de scrimă. O decorațiune japoneză. Tabloul cu lebede. Caloriferele de fontă. Rozariul lui mama.

Miroase a sarmale, iar mama frământă la o plăcintă cu brânză. Iris e cu bunicul pe balcon, citesc împreună Scufița Roșie. I’m home, people! And I love it! 😀

“Dosar de Mama e si pe Facebook”