Când stai pe-o banca

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Stăm pe bancă și ne mâncăm înghețatele. Eu mi-am luat ceva cu ciocolată, Iris a ales una cu fructe de pădure. Cam asta alege de obicei. Gustul n-are a face, ceea ce contează pentru ea e culoarea. Așa că înghețata ei e ba roșie, ba mov, depinde doar în ce toane e. E unul din rarele momente în care Iris nu vorbește, fiind așa ocupată cu admiratul și linsul deliciului rece.

Îmi sprijin spatele de bancă și privesc în jur. Cred că e unul din lucrurile mele preferate. Să mă uit și să văd. Pentru că întotdeauna e ceva de văzut, chiar dacă la prima vedere ar părea că nu. Trebuie doar să fii dispus să privești.

În fața mea se plimbă un cuplu de pensionari. Ea are părul scurt și bănuiesc că și l-a făcut permanent de curând, probabil pentru vacanță. Părul ei arată ca o aură, ca o cască fragilă prin care trec lejer razele soarelui. Și l-a vopsit roșu, probabil tot pentru că urma să plece în concediu. Are buzele subțiri și date cu ruj roz. Se vede că e cochetă. Soțul merge la jumătate de pas în urma ei, cu mâinile la spate. Ea nu se uită în urmă, iar el nu îi spune ei să încetinească. Merg așa, ea în față, iar el urmând-o ușor.

Iris îmi cere să guste din înghețata mea, iar eu îi dau. Mușcă cu poftă o bucată considerabilă și-apoi râde.

Mai văd un copil care se joacă la fântâna arteziană. Se apleacă periculos către apă, iar mama, prevăzătoare, îl prinde de bretelele salopetei cu care e îmbrăcat. Copilul își bate palmele de luciul apei și râde în hohote printre stropii care-l înconjoară. Îi văd dinții mici, perfecți și albi. N-are nici o grijă în lume. Trăiește fix pentru aici și acum. Mă uit la el și zâmbesc, însă în sinea mea știu că îl invidiez.

Văd o femeie care se oprește la brutăria de peste drum. Scoate portofelul dintr-o sacoșă de plastic și plătește două franzele. Are o fustă cu flori și un batic legat neglijent pe frunte. Poartă șlapi cu șosete. Bagă pâinea în sacoșă și pleacă, târându-și picioarele plictisită. Vânzatoarea de la brutărie scoate capul pe geamul minuscul și se uită după ea. Apoi își scoate telefonul și pare ca nu mai vede nimic altceva.

Iris își linge ocupată degetele.

Un cuplu stă pe o bancă, la distanță mică de noi. Amândoi au în jur de 35 de ani. Par tare plictisiți, nici măcar nu vorbesc unul cu celălalt. S-or fi certat, mă gândesc. Și-or fi rostit cuvinte grele, cine știe. El stă cu nasul în telefon, iar ea își inspectează unghiile. Îi aruncă priviri furișe, dar el se face că n-o vede. Ea își drege glasul, însă degeaba. Își aranjează rochia peste genunchi apoi o netezește cu mâinile. El bagă telefonul în buzunar și privește în depărtare. Nu mi se pare că ar fi vreo chimie între ei, arătă ca un cuplu căsătorit și plictisit. Mă hotărăsc să nu mă mai uit la ei.

Numai bine, că Iris a început să turuie, semn că și-a terminat înghețata și a apucat să-și lingă și degetele. Vrea să mergem să vedem broaștele. Știu c-o să ajungem la marginea apei, eu o să i le arăt, iar ea o să supere că nu le vede. Poate o să și plângă. Și poate cineva, stând pe o bancă, o să ne privească din depărtare și o să ne vadă și pe noi. Într-un fel sau altul.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

44 Shares

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.