Mi-e dor de iarnă. De iarnă adevărată. Cu zăpada scrâșnind înghețată sub talpa bocancilor. Cu nări care se lipesc una de alta de frig. Cu mănuși groase. Cu obraji înroșiți de ger. După ce zgribulită am umblat pe străzi, să mă întorc acasă. Să deschid ușa și să mă întâmpine mirosul de cartofi copți.

Acasă, mama e cea care gătește, însă partea asta cu cartofii copți e mereu specialitatea lui tata. Întotdeauna el e cel care îi face. Nu-i vreo rețetă complicată, doar se pun cartofii întregi pe grătar de cuptor și se scot  când sunt copți. Însă acasă, farmecul a stat întotdeauna în faptul că tata îi face. Noi nu mișcăm un deget. El scoate din cămară cartofii și îi spală pe fiecare în parte, migălos și cu grijă, așa cum fac de obicei bărbații.

Între timp, noi stăm ca fetele la povești sau la televizor. Zâmbim doar una alteia când auzim troncănit de tăvi și alte zgomote specifice bucătăriei. Tata așează rânduri de cartofi pe grătar și apoi îi bagă în cuptorul încins. Vine apoi în cameră să ne vadă și iar se duce la bucătărie.

Încet, în casă începe să miroasă a cartofi copți. E mirosul copilăriei mele. Miroase a familie. Înseamnă că suntem toți acasă. Înseamnă că sunt cu ai mei, că eu sunt a lor, făcută din ei, că atâta timp cât miroase a cartofi copți, vom fi bine. Ce dacă tata are părul alb și se ține puțin de spate când se ridică? Ce dacă mama obosește mai repede și are mai multe riduri în jurul ochilor? Miroase a cartofi copți și noi suntem împreună.

Tata scoate cartofii din cuptor și îi acoperă cu un ștergar. Ne adunăm în jurul castronului și așteptăm. Trebuie să se înmoaie puțin, ca să li se curețe coaja mai ușor. Din ștergar ies aburi fierbinți. Închid ochii și inspir. Sunt acasă și miroase a cartofi copți făcuți de tata. Pe masă avem lapte bătut rece, o bucată de brânză, unt și sare. Scot un cartof se sub ștergar și-l arunc dintr-o mână în cealaltă. Îmi frige degetele. Dar și asta face parte din ritual. Îl curăț așa fierbinte, suflând de zor în el, inspirând într–una mirosul ăsta  de familie și pace.

După ce l-am curățat de coajă, rup cartoful în două. Pun puțină sare pe el și mușc cu poftă. Are gust de iubire. Sorb niște lapte bătut rece și îmi mănânc cartoful în liniște. Încă ies aburi din ștergar. Încă miroase a cartofi copți și încă mă simt copil. Mă uit la mama  și la tata și-i mulțumesc în gând universului că-i am. Afară e frig de crapă pietrele și în casă ies aburi de sub ștergar.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook
Sursa foto pixabay.com