M-am gândit des la tine în ultima vreme. Nu mă miră lucrul ăsta, ştiu de ce se întâmplă. Se apropie ziua x. De altfel, să ştii că mă gândesc la tine mereu. Uneori mai mult, alteori mai puţin. Însă eşti mereu prezent acolo.

A trecut un an, la naiba, un an, auzi Robinson? Mă întreb cât de tare ai râde de mine dacă ai ştii că eu încă sper c-o să apari de undeva. Cu mâinile în buzunare, cu zâmbetul ăla de ştrengar, sub care ghiceam mai multe decât voiai tu să ne arăţi. Cât mişto ai face de mine dacă ai ştii ce mult am plâns în zilele alea, acum un an, sau că încă mai dau apă la şoareci câteodată?

Sau dac-ai ştii că în ultimele zile te-am văzut de câteva ori. Da, probabil tot pentru că se apropie ziua x. Da, îmi aşteptam rândul la Selgros, iar în faţa mea era un tip care semăna cu tine. Avea aşa un nas borcănat, părul zburlit şi era puţin cam aiurit. Adică nici nu prea ştia dacă produsele de pe bandă sunt ale lui sau ale noastre. Spune şi tu, aşa-i că semăna cu tine?

Îi vedeam doar profilul, dar nu-mi puteam lua ochii de la el. Şi–mi imaginam că dacă ai fi fost tu, probabil ai fi făcut o glumă nesărată cu doamna de la casa de marcat care nu reuşea să scaneze un produs. Şi că eu ţi–aş fi dat coate să te potoleşti, dar aş fi râs în barbă. Până la urmă, tipul şi-a adunat cumpărăturile şi a plecat. Iar eu am rămas acolo, cu lacrimi în ochi, în faţa vânzătoarei.

Da, Robinson, te-am văzut şi într-un serial la care se uită M seara. Semeni puţin cu actorul principal, iar eu mă uit la el şi te văd pe tine. Tot pentru că se apropie ziua x. Te văd peste tot.

Îţi aminteşti că ai fost cu mine la medic înainte să o nasc pe Iris? Că ai făcut ochii mari când te-am chemat în cabinet ca s-o vezi pe ecran, la ecografie? Să ştii că atunci eu nu la ecran mă uitam, ci la tine. Şi iar am văzut în ochii tăi partea aia pe care mi s-a părut întotdeauna că încercai s-o ascunzi de toată lumea.

Iris e fetiţă mare, împlineşte trei ani în curând. Mi-ar fi plăcut să-i aduci irişi de ziua ei. Să alergi cu ea prin curte. La naiba, Robinson, uite cum reuşeşti tu să–mi storci lacrimi iar.

Să ştii că Iris încă se joacă cu ursul ăla mare pe care i l-ai dăruit la primul ei Crăciun. Şi că hanoracul ăla colorat pe care i l-ai ales tu, încă îi vine. Ti-ar fi plăcut de ea, e un copil nemaipomenit. Iar ei i-ar fi plăcut de tine şi mai tare.

Mi-e dor de tine, Robinson! Hai, fă–mi o surpriză! O să ne găseşti acasă dacă te hotărăşti să vii.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook