Când cumnata mea m-a cerut de nevastă

IMG_0320

Vreme de trei ani am lucrat pe vase de croazieră. Alunecam cu valurile luni de zile în şir, veneam acasă în vacanţă doar pentru câteva săptămâni, apoi mă întorceam iar să mă mai dau puţin cu vaporul. Era greu, al naibii de greu pentru mine şi M, să fim aşa departe unul de celălalt, atâta amar de vreme. Însă era un sacrificiu pe care ni-l asumaserăm, aşa că mergeam înainte. Pentru că eram plecată mult timp, de cele mai multe ori nu reuşeam să petrecem împreună sărbătorile sau aniversările.

Aşa că atunci când mă întorceam de pe mare, M mă aştepta cu câte un cadou pentru fiecare zi importantă pe care o ratasem. Pentru Crăciun, pentru ziua mea, sau doar pentru că văzuse ceva ce se gândea că mi-ar fi plăcut. Ba într-un an am găsit şi bradul împodobit în Aprilie, pentru că ştia cât de tare îmi place Crăciunul.

În anul cu pricina, era pentru prima dată că veneam acasă în vacanţă vara. Atunci când toată lumea merge în concediu, când poate oamenii îşi iau şi câteva zile să-şi viziteze părinţii. Aşa s-a întâmplat şi la noi. Ne-am dus să-i vedem pe părinţii lui M.

M are trei surori. Fete faine, toate m-au făcut de la început să mă simt bine primită şi binevenită în familie. Deh, eram iubita singurului lor frate, mezinul familiei, lumina ochilor, băiatul mult aşteptat. A trecut vreme multă de-atunci şi acum sunt cumnata lor cu acte în regulă, dar fix atunci în ziua aceea încă nu eram.

Ne-am revăzut cu bucurie după lipsa mea de câteva luni, am băut vin amărui făcut de socrul meu, am mâncat ciorbă cu legume din grădină şi am umplut aerul cu râsete. Părinţii şi-au privit copiii cu lumini în ochi şi mulţumire întipărită pe feţele atinse de vreme.

V, cumnata mea, recunoscându-mi în urechi cerceii pe care ştia că M mi-i cumpărase în timp ce eu eram pe vas, mi-a zis:
– Oh, ce drăguţi sunt cerceii. Sunt cei pe care i-a luat M?
– Da, ăştia sunt.
– Sunt faini, ţi se potrivesc.
– Mulţam! Da, i-a nimerit bine.

Nu ştiu dacă fix aşa a decurs discuţia până în punctul ăsta, însă îmi amintesc exact cum a continuat.
– Mhm, dar inelul? Inelul de ce nu-l porţi? Nu ţi-a plăcut inelul?

Ştiţi momentele alea când e zarvă mare în jur, apoi cineva zice ceva şi se face linişte de nu se mai aude nici musca? Linişte! Toţi ochii circulau de la mine, la M, la V, apoi iar la mine. Pentru o clipă am fost confuză, însă uşoara panică din privirile tuturor mi-a indicat clar că M îmi luase un inel (the ring!), că surorile ştiau de el, dar că eu încă nu-l primisem. M aştepta doar momentul potrivit.

M-am uitat la el. Avea ochii mari, iar o cută i se adâncea pe frunte uşor dar sigur. L-am văzut cum inspira adânc şi i se încleşta maxilarul. M-a pufnit imediat râsul. Tocmai fusesem “cerută de nevastă” de soră-sa, cu toată familia de faţă şi mie-mi venea să râd în hohote. Un fel de Stan şi Bran.

V a spart tăcerea, uşor amuzată şi ea:
– Ce e? Am făcut o gafă, aşa-i? Aoleu, nu ştiai de inel?
L-am auzit pe M în spatele meu, răspunzând printre dinţi:
– Nu, nu ştia.

Scena asta a rămas celebră în familie ca fiind momentul în care V m-a cerut în căsătorie. For the record, să ştiţi c-am zis da. 🙂
La voi cum a fost?

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

2 thoughts on “Când cumnata mea m-a cerut de nevastă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s