Fata asta a noastră e un copil norocos. De fapt, norocoşi suntem cu toţii. Pentru că încă ne mai putem bucura de părinţi, iar Iris de bunicii ei. De toţi patru. Patru oameni care au crescut copii la rândul lor. În alte timpuri, condiţii şi cu alte resurse.

Cu creşe la care copiii erau duşi încă de mititei, sau mătuşi şi bunici care vedeau de copii cât părinţii erau pe la serviciile lor. Cu trei schimburi în fabrici comuniste şi ierni grele pe şantiere, cu şube care miroseau a fum, dar erau numai bune la încălzit spinările. Cu luni de zile petrecute pe mare, departe de copii şi soaţă. Cu o mamă rămasă acasă, împărţindu-se între muncă la câmp şi crescutul copiiilor de una singură, în timp ce barbatul câştiga pentru gurile celor mici. Cu pielea mâinilor arsă de frecatul hainelor şi cu bătături de la ţinutul sapei în palme.

Pe toţi îi ai, tu Irisule. Şi toţi te iubesc ca pe ochii din cap. Şi bunica cu batic pe cap, şi cealaltă cu ochelari. Şi bunicul mustăcios, şi cel cu ochii mereu umezi. Eşti binecuvântată cu cea mai mare bogăţie. Bunicii, părinţii părinţilor tăi!

Acum nu mai cresc copii şi nici nepoţi, acum e timpul să se odihnească şi să privească cu drag la ce-au ridicat cu mâinile lor. Toţi sunt departe, dar te-aşteaptă mereu să mergi să-i vezi. Să le alergi prin apartamentul mic sau prin grădina mare. Ai bunici buni, copilă. Sunt recunoscătoare pentru toţi. Şi pentru cei care-s părinţii mei, dar şi pentru cei care nu-s. Sunt recunoscătoare că toţi te iubesc cu dragoste aşa duioasă.

Iar vouă, cei care mă mai citiţi uneori, vă zic aşa: duceţi copiii la bunici! Mergeţi cu ei şi la bunicii care vouă nu vi-s părinţi. Un copil e un dar incredibil pentru cei ce au intrat în cea de-a treia vârstă. Duceţi copiii cât puteţi de des. Pentru că iubirea care vine de la bunici e ca niciuna alta. Nu poate fi exprimată în cuvinte, trebuie doar să vă uitaţi bine în ochii lor, o s-o vedeţi acolo, în ochii aceia umezi şi încadraţi de riduri adânci.

Copiii nu se pot duce singuri la bunici, şi de multe ori nici ei nu pot veni singuri la nepoţi. Uneori e drumul prea lung, sau ei prea bătrâni, poate chiar bolnavi. Aşa că rămâne datoria voastră să duceţi copiii la ei. Bunicii sunt o binecuvântare sfântă. Spuneţi asta copiilor. Arătaţi-le ce bogaţie au.

Căci da Irisule, la rândul tău şi tu eşti un copil bogat. De patru ori bogat!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook