“Dosar de Mamă” împlineşte doi ani!

jul1 (43)

Atunci când am scris articolul despre complexul meu din liceu, sora mea trăgea concluzia blogul ăsta e ca un soi de terapie pentru mine. M-am gândit la asta mai apoi. Poate e, poate doar uneori, poate datorită blogului mi-e doar mai uşor exprim şi pot atinge subiecte pe care altfel n- şti cum, căci pentru mine, abia în scris lucrurile capătă sens şi devin mai clare.

Am început scriu fără gândesc pentru cine o fac, aşa, fără adresă. Apoi, când uneori statisticile de pe blog îmi arătau cifre surprinzător de plăcute, am început îngrijorez. M-am tot întrebat cine o sta citească cuvinte şi fraze înşiruite de mine, în afară de mama, tata, M şi sorămea. Îmi imaginam cum necunoscuţi îmi citesc articolele şi întrebam ce iau ei de-acolo, cu ce rămân după vizita pe-un dosar de mamă anonim. Nici acum nu am răspunsul la întrebarea asta, nu ştiu nici acum dacă blogul asta ajută pe altcineva, în afară de mine. Dacă vă ajută în vreun fel, vă rog, ridicaţi mâna, subsemnata ar aprecia.

Blogul are notă personală puternică pentru nu pot scrie decât despre ce ştiu, despre ce mi se întâmplă şi despre ce văd. Nu pot şi nu vreau pretind modul în care alegem noi o creştem pe Iris e cel mai bun, sau nu există altă cale decât a noastră. Nu dau sfaturi şi reţete despre cum se cresc copiii şi chiar dacă acesta e dosarul unei mame, iar subiectele în ton cu numele blogului, acesta nu este unul de parenting.

Ştiu trendul e altul, se scrie mult despre subiecte care tind se viralizeze uşor, acestea se repetă constant, dar nu asta îmi doresc pentru blog. N-o apuc spun aici scriu ca fac lumea în care trăim un loc mai bun pentru alte mame, nici nu-mi imaginez fără scriitura mea n-o mai răsară soarele, nici fiecare comentariu fain pe care-l primesc face continui cu orice preţ. Lucrurile sunt de fapt mai simple de-atât. Scriu pentru mi place. Îmi place şi citesc oameni, nu-s ipocrită nu recunosc. Uneori citesc mai mulţi, alteori mai puţini, câteodată chiar foarte puţini.

Însă chiar şi aşa, mie tot îmi place scriu. N-o fac într-un jurnal pe care -l ascund sub pat sau dulap, nici într-unul cu coperţi groase, sau ferecat cu un lacăt mic şi delicat. Nu, jurnalul meu de mamă e la vedere. Pentru familie, pentru Iris, ca ea ştie c-am iubit-o şi atunci când a fost greu, e pentru mine şi M, dar vă primesc cu drag şi pe voi oricând vreţi mi treceţi pragul.

Eu o dau în continuare din casă, o scriu despre noi şi despre ce mai facem, despre ce văd şi despre ce simt. O plimb în trecut, sau poate prin sufrageria mea, o fiu serioasă uneori, alteori o vorbesc aiurea, o fiu furioasă şi poate veselă câteodată, însă întotdeauna o păstrez o limită, pentru ca membrii familiei să nu se simtă vreodată lezaţi de ce scriu eu.

Va mulţumim ne citiţi, suntem flataţi de vizitele voastre, mai poftiţi şi altădată! 🙂
La mulţi ani, Dosar de Mama!

2 thoughts on ““Dosar de Mamă” împlineşte doi ani!

  1. La mai mult si la mai mare! Trebuie sa recunosc ca eu te citesc ca sa fur arta scrisului. Si ca sa rad! Atat. Dar asta nu e deloc putin! Sa ne auzim cu bine!

Leave a Reply