Frişca

jul2 (331)

Iris se dă pe lângă bunică-sa, în timp ce aceasta meştereşte la un desert cu frişcă. Eu sunt în camera alăturată. Bunica mă întreabă în gura mare:
– Pot să-i dau să guste puţină frişcă?
– Aş prefera să nu, azi a mâncat şi o îngheţată, cam ajunge.

Bineînţeles că Iris miorlăie:
– Viau să-mi dea bunica puţinăăăă fişcăăăă. Te ioooog, te iog fumooos.
De unde stau, îmi dau ochii peste cap. Oare de ce m-o fi întrebat bunica aşa, în gura mare?
– Hai tu, că nu-i dau să guste decât o dată.
– Da, da, o dată, aprobă Iris.
– Hai, fie, dă-i, cedez eu.

Din bucătărie se aude:
– A fost taie bună fişca. Mai viau.
Eu, tot din camera, mă răţoiesc la ele:
– Gata, o dată ne-a fost vorba. Ajunge, Iris, te rog!

Linişte. Nu se aude nici musca.
După câteva minute, apare copila lângă mine, cu un zâmbet mare pe faţă. O întreb:
– A fost gustoasă frişca?
– Daaaa.
– Ia spune-mi tu, de câte ori ţi-a dat bunica?
– O dată.

Zâmbesc, aparent am câştigat oarece autoritate, uite că m-a ascultat mama de data asta.
Iris continuă:
– O dată, şi încă o dată.
Din bucătărie se aude:
– Tu, pârâcioasă mică!

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s