Cu M, am hotărât că după somnul ei de prânz, să tragem cu Iris o fugă până în Vama Veche. Pentru plimbare, pentru joacă şi alergat în nisip, pentru admirat albastrul mării cât încă nu sunt turişti sau aglomerație.

La cinci Iris încă dormea şi nici că dădea vreun semn de trezire, aşa cum se întâmplă numai atunci când ne facem planuri să mergem undeva. O trezesc cu pupături şi alin mofturoşenia de după somn, în timp ce M mă zoreşte, hai odată că se face târziu, să ajungem barem pe lumină.

Socotesc că nu mai e timp de gustare, aşa că hotărăsc să iau ceva la pachet. O întreb pe Iris:
– Vrei să îți decojesc mărul?
– Da, nu-mi pațe coaza.
– Ok, ți-l decojesc. Dar para ți-o feliez cu coajă, e în regulă dacă o iau aşa?
– Da, mama nu cuiăță coaza ia paiă.

Zis şi făcut, am feliat un măr decojit şi o pară, le-am îndesat în cutiuță, apoi mai târziu în maşină, am întrebat-o:
– Vrei să mănânci ceva?
– Da, Iis mănâncă.
– Măr sau pară?
– Măi.

Caut cutia, o desfac şi pescuiesc o felie de fruct cu degetele, când aud:
– Cu coază.
Înghit în sec.
– Ce anume, puiule?
– Vau măi cu coază.
– Mărul l-am decojit, îți aminteşti?
– Vau cu coază.
– Avem pară cu coajă.
– Nu vau paiă cu coază. Vau paiă făiă coază.

No bun, eu atât am avut să vă spun, acum mă duc să-mi torn un pahar de vin. Roşu. Ba nu, alb. Sau mai bine roze. Din struguri cu coajă. Ba nu, mai bine fără.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.