Să mă joc, să fac tumbe, să râd în hohote din nou.

Că bucuria e în lucrurile mici. Într-o furnică, într-o căpşună sau într-o păpuşă ciufulită.

Că să alergi cu ochii închişi e foarte fain.

Cât de puţine ştiu, cât de multe mai am de aflat.

Că e bine să fii curios, întotdeauna mai rămâne ceva de descoperit. Chiar şi în cele mai neaşteptate locuri.

Să nu-mi fie teamă să arăt că-mi pasă.

Să laud mai mult decât să critic.

Că se poate zâmbi chiar şi cu lacrimi în ochi.

Să accept ajutorul atunci când îmi este oferit.

Cât de unici suntem, să nu judec niciodată când o altă mamă îşi creşte copilul altfel decât o fac eu.

Că o îmbrăţişare vindecă mai repede decât o jucărie nouă.

Că instinctul matern nu e un mit.

Să preţuiesc timpul. Fiecare clipă, fiecare gest, pentru că toate trec şi nu se mai întorc.

Că uneori e nevoie de o jumătate de oră să străbaţi zece metri. Sunt atâtea lucruri interesante de observat pe drum.

Să încerc mereu. Să mă ridic atunci când cad, chiar dacă doare.

Eu te-am învăţat să mergi, eu te învăţ acum să vorbeşti, tot eu îţi explic ce e o păpădie şi de ce cad frunzele din copaci. Dar tu copilă, tu eşti cea care în realitate mă învaţă pe mine cât de simplu e totul. Tu îmi arăţi cum să fac pas după pas, cât de simplu e când ai curaj şi priveşti lumea cu ochi de copil.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook.