După multele frustrări şi nervii tociţi, când am reuşit să o adorm în pătuţ câteva zile consecutive, am considerat că am mai rezolvat o problema de pe listă, că am purtat o victorie impecabilă şi binemeritată asupra refuzului ei de a dormi.
M-am înşelat.

Da, doarme în pătuţ şi acum, adevărat, iar eu în patul alăturat, lipit de al ei. Eu o adorm la fiecare somn, sunt lângă ea pentru tandreţuri şi alte romantisme ce preced somnul. Practic rutina cu baia, apoi spunem împreună noapte bună animalelor de pe pereţii camerei de bebeluş: noapte bună maimuţă, noapte bună bufniţelor, noapte bună fluturaş şi vrăbiuţă, ca mai apoi să îşi servescă tacticos biberonul cu lapte.

Sting lumina şi începe dansul. Al ei, căci eu n-am energie de cheltuit. Se zvârcoleşte ca un peşte pe uscat câteva secunde, ca apoi să se aşeze în fund şi să mă caute cu privirea în întunericul camerei. Zâmbeşte când mă vede şi începe să turuie toate cuvintele pe care le ştie, în timp ce se ridică în picioare.
O întind la loc, ca imediat să protesteaze cu mârâieli şi o smiorcăiala finuţă. Se întoarce de pe burtă pe spate, de pe spate pe burtă, îşi ridică fundul în aer şi rămâne aşa câteva secunde.

Îl strigă pe tată-su de câteva ori, apoi mă pândeşte printre barele pătuţului. Se ridică în picioare şi îşi întinde mâinile către mine, în timp ce vociferează. Cânta. Râde. Începe să se smiorcăie.

O întind din nou şi observ că a trecut jumătate de oră de când încerc s-o adorm.
Se foieşte din nou până când accidental îşi loveşte capul de barele pătuţului şi începe să plângă. O consolez până se linişteşte şi drept răsplată, începe să-l strige din nou pe tată-su. Se supără că nu-i răspunde şi plânge.

Reuşeşte să se blocheze de-a latul patutului în timp ce îşi caută o poziţie de somn şi evident, plânge. De fericire că am eliberat-o se ridică în picioare şi începe să latre, apoi să imite gâsca.
Când reuşesc să o întind, se întoarce de pe-o parte pe alta, până când o mâna îi rămâne prinsă sub ea. Bineînţeles, plânge.

Procedura de mai sus se întâmplă mai mult sau mai puţin, înainte de fiecare partida de somn, aşadar de două ori pe zi, la prânz şi seara. Nu adoarme decât după cel puţin o ora, uneori două, în seara asta chiar două ore jumătate (!!!), în timp ce se mişcă şi se tânguie de mama focului.

Noaptea se mişcă mult tare şi se trezeşte uneori la fiecare douăzeci de minute, alteori doar de cinci ori. Însă niciodată nu doarme o noapte legată, fără să se trezească.,
Ştiu sigur că e obosită, că am hrănit-o, spălat-o, schimbat-o, am alintat-o, am făcut totul ca la carte. Însă copila asta a mea nu adoarme, iar eu mă simt neputincioasă. Şi obosită. Mi-e somn!
Mi-e foarte, foarte somn! Au trecut cincisprezece luni de când nu am mai dormit o noapte întreagă, şi ştiu că vor mai trece câteva.

Ştiu că pentru alte mame e şi mai greu de-atât, poate au doi sau trei copii mici, poate şi soţul e departe, sunt conştientă că ar putea fi şi mai greu de-atât.

Însă, mi-e somn. În fiecare clipă a fiecărei zile, mi-e somn!
Aştept ziua x în care să nu mă mai usture ochii şi să nu mă uit cu ciuda la ceas de câteva ori pe noapte.

Copiii voştri cum (a)dorm?