Când te-am adus acasă din maternitate și aburii euforiei s-au ridicat ușor, îngrijorarea i-a luat imediat locul, apoi o tristețe post partum i s-a adăugat, amândouă combinându–se într-un dans înfiorător, ce mă ținea trează, chiar și atunci când tu m-ai fi lăsat să dorm.
Cu trecerea timpului, cu autocontrol și încolonarea hormonilor în rândurile lor obișnuite, tristețea și-a luat tălpășița, lăsându–mă să mă bucur în sfârșit de maternitate.
Îngrijorarea însă, a rămas, e și acum aici și știu că va trebui să trăiesc cu ea pentru tot restul vieții mele.
La început, mi–era teamă că nu respiri. Mă trezeam noaptea, simțindu–mă vinovată că am adormit și poate, tu ai fi putut muri în somn, în timp ce eu mă odihneam. Puneam mâna pe tine, te priveam atentă încercând să îmi dau seama dacă respiri, și atunci când nu reușeam, fugeam după oglindă, pe care ți-o așezăm ușor sub năsuc. Oglinda se aburea, erai vie și nevătămată, iar încordarea îmi părăsea trupul. Până data viitoare.
Când ai avut febră prima dată, te-am vegheat toată noaptea și a doua zi, și a doua noapte și a treia zi. Și te-aș fi vegheat încă zi și o noapte, de teama fierbințelii care de fapt abia te atinsese în treacăt, dar somnul m-a învins până la urmă.
Când te-am lăsat cu bunica mai mult de o oră, ca să petrec puțin timp făcând și altceva, m-am gândit doar la tine. Cum poate te simțeai părăsită și nu înțelegeai de ce nu e acolo mama ta, de ce brațele altcuiva te leagănă și de ce altă voce îți șoptește vorbe liniștitoare.
Când ai căzut și te-ai lovit prima dată, ai plâns. Știu că tu doar ai plâns puțin, pentru că erau și alți oameni de față. De la ei știu că nu te-ai învinețit de durere și nu ai urlat până când ai rămas fără aer, deși eu așa am perceput momentul.
Va trece timpul, iar eu voi învața să trăiesc cu permanența îngrijorării pentru tine.
Voi învața să te las să treci prin ce ți-e dat de la stele.
Atunci când poate o fetiță nu va vrea să se mai joace cu tine, sau un băiețel te va trage de codițe. Atunci când vei traversa strada singură pentru prima dată, sau când vei pleca în tabăra.
Atunci când un profesor va fi poate, nedrept cu tine, sau un tânăr chipeș îți va frânge inima. Când te vei muta din casa mea și vei pleca pe drumul tău. Atunci când nu mă vei suna zile la rând, iar eu voi aștepta cuminte și răbdătoare să–ți aud glasul, lângă telefon.
Voi învăța să fac toate astea, așa cum mama mea a învățat să le facă pentru mine, la fel cum toate mamele din lume o fac, în fiecare zi.
Voi învăța, copilă, promit!
Credit foto: www.baby-sleep-advice.com
P.S. “Dosar de Mama” e si pe Facebook 🙂
“Voi invata sa te las sa treci prin ce ti-e dat de la stele…” sa te tii de cuvant.