Nu mi-e frică de lacrimi sau furie

a (286).JPG

Întrebându-mă oare de câte ori mă enervez într-o zi, am descoperit cu oarecare jenă că nu de puţine ori. Mă pot enerva foarte uşor pentru că mi-am turnat nişte cafea fierbinte pe degete, pentru că nu mi-au ieşit chifteluţele cu dovlecel şi brânză, pentru că nu apuc să termin articolul ăla de care m-am apucat cu cinci zile în urmă sau că nu mi-am notat ideile pentru altele două, iar acum le-am uitat.

Mă enervez că uite, plouă deja de o săptămână şi suntem închişi în casă cu un copil hiperactiv care mai are puţin şi se caţără pe tavan, că mi-am propus să citesc azi şi iar n-am reuşit, că am de răspuns la mailuri şi nu ştiu când s-o fac, sau că mi s-a terminat fixativul. Mă opresc aici, deşi vă asigur că aş mai avea de adăugat la listă.

Ne enervăm în fiecare zi, pentru motive întemeiate sau nesemnificative, iar ca adulţi, considerăm că e firesc să fie aşa. Unii înjurăm în gura mare, alţii dăm cu pumnii în pereţi, trântim diverse obiecte, bodogănim în barbă sau poate chiar plângem (toate când nu ne văd copiii, da?), însă ne eliberăm într-un fel sau altul. Cu toate astea, de multe ori rămânem muţi de mirare când observăm că şi cei mici au izbucnirile lor, de parcă nu-s şi ei tot oameni.

Pentru că, să ne înţelegem, nu doar adulţii se enervează. Nu doar adulţii au frustrări. Nu doar adulţii se pot simţi blocaţi şi neputincioşi în faţa unui eveniment sau a unei situaţii. Diferenţa dintre adulţi şi copii e că unii au putere de control, pe când ceilalţi abia învaţă cum să şi-o dezvolte. Însă nu o pot face fără ajutorul nostru, al părinţilor. Copiii nu înjură, nu dau cu pumnii în pereţi, e drept, în schimb se înfurie şi plâng, ţipă, se dau cu fundul de pământ sau lovesc.

Astea sunt instrumentele pe care le au ei la dispoziţie pentru a refula. Furia şi lacrimile sunt fireşti şi nu trebuiesc refuzate copilului.
E bine să rămânem cu picioarele pe pământ şi să ne amintim că nu suntem în război cu propriul copil atunci când acesta are o criză de furie. Nu e un act de egoism din partea lui, nu plânge ca să ne facă nouă în ciudă, nici ca să ne arate că el e şeful.

Copilul simte furie şi plânge din varii motive. Ca să îl putem ajuta, e necesar să aflăm ce i-a cauzat supărarea. Aceasta poate fi declanşată de frustrarea faptului că nu reuşeşte să ducă la capăt o acţiune, sau să se exprime în cuvinte, de diverse sentimente care dau năvală peste el şi pe care nu le poate înţelege sau gestiona.

În calitatea de părinţi, avem datoria să-i învăţăm pe cei mici că furia e normală şi acceptabilă, că toată lumea o trăieşte din timp în timp, dar totodată să subliniem ferm că a fi furios nu e acelaşi lucru cu a fi agresiv. Scopul e că vrem să îl învăţăm cum să îşi canalizeze furia, nu cum să şi-o reprime.

Refuzul părintelui de a accepta emoţiile copilului poate avea consecinţe negative semnificative. Emoţiile care produc furia necesită atenţie şi validare din partea părintelui, deoarece acestea sunt intense, complicate şi produc multă confuzie copilului. Furia celor mici e un prilej de conectare cu aceştia, nicidecum un moment în care cerem copilului să înceteze.

Uneori, motivele pentru care copilul plânge pot fi absurde, chiar ridicole, iar situaţia în care se găseşte să nu-i justifice lacrimile. Pentru părinte un asemenea moment poate fi demoralizator, însă e important ca acesta să ştie că cel mic are nevoie să elibereze presiunea, să dea drumul şuvoaielor de lacrimi şi muci ca să se liniştească.
Prin puterea exemplului, părintele îşi poate ajuta copilul să-şi gestioneze emoţiile şi totodată furia. Desigur că acesta e un proces dificil, cu suişuri şi coborâşuri, proces care nu dă rezultate peste noapte, insă pe termen lung toată lumea are de câştigat.

ASM_20151114_1263
Mai multe despre furie şi lacrimi puteţi afla participând la conferinţele susţinute de Laura Markham, la data de 13 mai 2017. Locaţie: RIN GRAND Hotel din Bucureşti. Găsiţi mai multe detalii aici.

“Dosar de Mama” e şi pe Facebook

Şi emoţiile părinţilor sunt importante

a (22)

În rolul de părinţi facem tot ce ne stă în puteri pentru a răspunde nevoilor copiilor noştri. Uneori reuşim, alteori nu prea. Însă ne străduim cât putem de mult. Poate chiar până în punctul în care uităm că şi noi avem nevoile noastre. Iar dacă nu uităm, tindem să le ignorăm de multe ori.

Însă descoperim curând că nu putem funcţiona pe termen lung în felul ăsta. Nu putem răspunde corect nevoilor emoţionale ale copiilor, dacă nu avem în primul rând grijă de ale noastre. Iar ignorarea nevoilor emoţionale ale părintelui poate genera consecinţe negative.
Pentru a deveni un părinte cât mai bun, este esenţial să ai grijă de tine. E important să te hrăneşti corespunzător, să ieşi la aer şi să iei pauze, să dormi, să ai ajutor acolo unde este posibil, însă nu trebuie să uiţi nici de universul tău interior.

Auzim şi citim peste tot că pentru a avea un copil fericit, e nevoie ca mama să fie fericită. Stabilă emoţional. De acord! În calitatea de mamă, de-a lungul unei zile, treci printr-un rollercoaster de emoţii, pozitive şi negative deopotrivă. Poţi să simţi iubire şi bucurie, mândrie şi apreciere pentru tot ce ai la începutul zilei, ca spre finalul ei să te simţi neapreciată, stresată, agasată chiar.

E important să ne înţelegem emoţiile şi să le acceptăm aşa cum vin ele. Nu suntem chiar super eroi deşi de multe ori se spune asta despre mame şi nici nu ar trebui să încercăm să fim. Emoţiile sunt fireşti, chiar dacă ele ne surprind şi nu sunt pozitive mereu.

Experienţa emoţională a părintelui trebuie să fie înţeleasă şi exprimată, deoarece o influenţează direct pe cea a copilului şi îl ajută să înveţe despre propria sa reglare emoţională. De aceea e fundamental să înţelegem ce anume ne generează emoţiile şi cum acestea ne afectează comportamentul. Însă ca să facem asta, eu cred că e important să fim sinceri cu noi înşine, să ne acceptăm şi uneori să ne iertăm.

Şi mai apoi să lucrăm la ele, singuri sau cu ajutor. Să lucrăm la ele înseamnă de multe ori să vorbim despre ele, despre emoţiile noastre. E nevoie de un ascultător inteligent şi care să nu judece. Poate fi cineva din familie, soţul, o soră, mama sau o prietenă. Sau uneori poate fi terapia. Inteligenţa emoţională poate fi îmbunătăţită la orice vârstă, e necesar doar să fim disponibili să ne-o cultivăm.

Aşadar, îngrijindu-te de emoţiile tale îi faci un cadou nepreţuit copilului tău. Noi suntem persoanele care au cea mai mare influenţă în viaţa copiilor noştri, stă în puterea noastră să-i auzim şi mai apoi să-i învăţăm cum să navigheze în siguranţă, în acest complex labirint emoţional.

banner

La data de 13 mai 2017, la RIN GRAND Hotel din București, vor avea loc conferinţele susţinute de Laura Markham. Găsiţi mai multe detalii aici.

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook