“Vaaai, ce drăguuuț”, zicem când vedem câte un tată care se plimbă cu copiii prin parc sau e singur cu ei la cumpărături.

“Oooh, adorabil”, spunem, dacă auzim că le face el baie copiilor sau îi adoarme seara fără să ceară ajutorul mamei.

Știți și voi situațiile astea, așa-i? Când ne minunăm că el gătește pentru copii, sau îi poartă ore în șir în brațe noaptea când au febră. Că știe de unde să ia șosetele copilului și se descurcă să-l îmbrace. Că știe câte kilograme are și câți mililitri de sirop trebuie să-i dea. Că știe care este cartea lui favorită sau ce desene îi plac. Că șterge copilul la fund sau schimbă scutece. Ne mirăm mereu când auzim că un bărbat știe și face toate astea, de parcă nu ar fi și el părintele acelui copil. De parcă e mai special când le face el. Spunem despre el că este un bărbat care își ajută soția. Doar că acela nu se numește ajutor, ci îndeplinirea îndatoririlor de părinte.

E minunat că lăudăm un tată implicat, însă nu văd pe nimeni să se înduioșeze până la lacrimi când o mamă spală copiii, sau le pregătește a țâșpea gustare, după ce tocmai s-a întors cu ei de la locul de joacă și a dat și o tură prin piață. Dacă le face însă un tată, atunci leșină toată lumea de dragul lui. Asta pentru că nu suntem obișnuiți să vedem un bărbat implicat în tot ce ține de creșterea propriilor copii. De ce o mamă care a renunțat la carieră ca să stea acasă să își crească copiii e privită cu un soi de compasiune, dar un tată care face același lucru e văzut ca un erou?

Poate e timpul să privim calitatea de părinte și din alt unghi. Poate a venit vremea să avem aceleași așteptări de la ambii părinți. Nu v-ar plăcea să trăiți într-o societate în care un tată implicat să fie perceput ca o normalitate? Recunosc că și eu leșin de drag când văd tătici care se implică în creșterea și educarea copiilor. Însă parcă mi-aș dori să văd asta mai des.

Dosar de Mama e și pe Facebook