După o noapte de alăptat din două în două ore, m-am ridicat din pat ca rănită-n aripă, visând la cafeaua mea cu lapte și scorțișoară. Dar Zmeu a vrut din nou la țâță, și a tot vrut pe parcursul întregii zile. Cred că-i mai ies niște măsele, altfel nu-mi explic de ce.

Am făcut cafeaua și am gustat-o. Bună, aromată, exact ce-mi doream. Apoi s-a trezit Iris și le-am dat copiilor micul dejun, după care ăsta micu’ s-a agățat de pieptul meu și a rămas lipit acolo ca timbrul de scrisoare.

Iris a avut numai probleme cu școala. Mama, n-o aud pe doamna. Mama n-o vad pe doamna. Mama, acum nu mă aude doamna pe mine. Nu găsesc la ce pagină lucrăm. Nu vreau s-o întreb pe doamna. Mama, nu-mi iese crocodilul de plastilină. Nu vreau să-l arăt la cameră că e urât. Chiar ți se pare drăguț? Aaa, mulțumesc, hai că mai modelez și altceva. Mama, doamna zice să arăt crocodilul și eu deja l-am stricat.

A avut nevoie de mine la fiecare cinci minute, iar eu am ajutat-o de fiecare dată cu Zmeu la țâță, cum altfel. Plănuisem să fac o pizza, dar n-am avut nici o șansă.

Zmeu a dormit doar douăzeci de minute la prânz și restul zilei a fost obosit și smiorcăit. Apoi a venit biroul lui Iris și ne-am prins urechile încercând să-l montăm, Dorel style. Adică l-am montat greșit și ne-am chinuit toată după-amiaza să scoatem niște șuruburi ca să-l montăm corect totuși. Între timp Zmeu voia la țâță, iar Iris împrăștiase cartoanele în toată casa.

Le-am dat să mănânce la cină ce resturi am mai găsit prin frigider și eu mi-am băut cafeaua aia pe care o făcusem de dimineață. Nu mai era așa de bună.

Acum aștept un singur lucru. Să adoarmă copiii ca să mănânc ciocolata aia cu căpșuni. Că o merit din plin.

Dosar de Mamă e și pe Facebook