O să îmi beau cafeaua în cel puțin trei ture.

O să ascult chiotele (a se citi țipetele) copiilor și să-i privesc jucându-se (a se citi împingându-se).

O să mănânc în picioare, cu pauze în care să alerg după un copil sau să îl șterg la fund pe celălalt.

O să fiu strigată pe toate tonurile, cu duioșie, cu supărare, mama, mami, maaaa, mamamama.

O să gătesc două feluri de mâncare, pe care cel puțin un copil să le refuze.

O să pup boticuri mici întinse spre mine.

O să ridic în brațe, să țin la piept, să alăptez.

O să citesc povești.

O să răspund iar și iar la întrebarea: de ce nu mai am voie încă un dulce?

O să colorez.

O să mă închid singură în baie câteva minute, ca să îmi aud gândurile. N-o să reușesc pentru că cel puțin o persoană va trage de ușă.

O să plâng. Mereu plâng de ziua mea.

O s-o duc și aduc pe Iris de la antrenament.

Nu sună prea festiv, așa-i? Dar mi-aș dori să fac altceva? Dacă stau să mă gândesc, cred că singurul lucru pe care l-aș adăuga ar fi niște somn în plus. În rest, aș putea spune că e ziua mea în fiecare zi. 😁

Dosar de Mamă e și pe Facebook