Acum un an eram cam gravidă. Mă rotunjisem binișor deja, dar savuram sarcina prin fiecare por (eu dacă aș fi mai tânără și semnificativ mai bogată, aș mai face niscaiva copii) și mă tot perpeleam la foc mic, întrebându-mă cum o să arate viața noastră în patru.

Un an mai târziu, avem un Zmeu care merge de-a bușilea și un Iris care acuși termină grădinița.

Mi-am dorit mereu doi copii, dar pe parcurs, după ani de nesomn, n-am crezut că-mi voi face curaj pentru al doilea, mai ales că Iris a fost o bebelușă dificilă și mai apoi o toddleriță foarte energică, neiubitoare de somn.

Pe lângă faptul că-mi era teamă de săritul din lac în puț, de nopțile fără somn, de perspectiva unei case cu doi copii de îngrijit, hrănit, spălat, dus în parc, într-o casă în care nu intră nici o bunică sau bonă care să mă ajute, mai aveam o frică majoră.

Iris. Ce ar fi însemnat un frate sau o soră pentru ea. De câte ori mă gândeam la asta, mi se strângea stomacul. Eram sigură că s-ar fi simțit înlocuită, că și-ar fi putut imagina că nu e suficient de bună pentru noi din moment ce mai făceam încă un copil.

Apoi, toată sarcina am avut un nod în gât. Multe necunoscute, multe întrebări și frici, toate mi-au tranzitat mintea.

Abia după ce am primit băiețelul perfect în brațe, după ce ne-am adunat cu toții acasă și am început viața în patru, abia atunci am reușit să mă relaxez.

Da, iar nu dormeam nopțile, da, Iris avea zile în care făcea ca trenul, da, eu și M nu mai reușeam să petrecem serile împreună după ce adormeau copiii, da, mâncam nepermis de multe paste și pizza, însă cu toate astea, abia acum eram în formulă completă, așa am simțit. Prichindelul a venit pentru că ni l-am dorit foarte tare și pentru ca Iris să împartă același sânge cu o persoană de pe acest pământ. Un prieten pe viață.

Ce scriu aici e un îndemn pentru mamele care se tem să nască al doilea copil. Curaj, dragile mele! La al doilea vă promit că e mai ușor, ba chiar și mai frumos.

Dacă vă doriți încă un copil, faceți-l. Nimic nu poate să vă pregătească pentru imaginea celui mare ținându-l în brațe pe cel mic. Iar inima, oh, inima voastră, dac-ați știi ce minuni se vor întâmpla cu ea. Cât de suav va știi ea să iubească doi, fără discriminări, fără să ia măcar o firmitură de la unul ca s-o dea celuilalt.

E frumoasă viața în patru.

Dosar de Mamă e și pe Facebook