Ultima sută de metri

Ieri am fost la ultimul control. Yep, am ajuns si în punctul acesta, sarcina a împlinit deja 38 de săptămâni, Zmeurică e un băiețel de aproximativ 3,5 kg, iar acum n-a mai rămas decât să ne pregătim de marea întâlnire.

Dacă toate merg bine și conform planului, ficiorul se va naște pe 12 aprilie, la 39 de saptămâni si 3 zile. Evident, doar dacă nu ne dă cumva planurile peste cap și decide să vină mai repede.

M zice că nu apuc ziua de 10 aprilie însărcinată, dar eu cred că acest bebe va aștepta răbdător până vinerea viitoare.

Între timp eu sunt tot mai rotundă, iar dacă cele 8 luni au fost destul de ușor de dus, ultima e ceva mai provocatoare. Mi-e ciudă că nu mă pot odihni ca lumea, mai ales că știu ce nopți urmează cu un bebeluș și încă un Iris care încă nu doarme neîntrerupt nici la 4 ani jumate. Am pus 11 kg, estimez ca voi naște cu 12 în plus, la fel ca la sarcina trecută.

Viața noastră în trei e pe ultima sută de metri. Stăm împreună cât se poate de mult, mergem în fiecare zi în parc, citim, facem fursecuri, ne uităm la desene și așteptăm.

Mă încearcă sentimente imposibil de exprimat. Simt în continuare că îmi trădez prima născută, că i-am făcut promisiuni pe care n-o să le mai pot onora, îmi doresc înțelepciune ca să știu cum s-o ajut în perioada următoare și răbdare care să-mi învingă frustrarea și obosela.

Îmi doresc ca depresia postnatală să mă ocolească de data asta, ca să mă pot bucura pe îndelete de nou născut, ca lacrimile care or să-mi curgă să fie doar de fericire, nicidecum de neputință, așa cum a fost data trecută.

Îmi doresc să pot alăpta, să-mi pot hrăni copilul la piept perioadă îndelungată. N-am de gând să mai ocolesc nici un aliment de teama colicilor, intenționez să mănânc bine și să mă hidratez corespunzător.

N-am cumpărat nici măcar o singură suzetă și nici un biberon. În casă nu avem ascunsă nici o cutie cu lapte praf.

Dacă totuși nu voi reuși să alăptez, voi rămâne întreagă la cap, nu mă voi învinovăți și nu voi plânge râuri întregi. Mă voi adapta la orice se va întâmpla cu mintea limpede.

Voi zâmbi mirosind un cap chiulg proaspăt venit pe lume și voi mângâia bucle blonde de soră mai mare. Mă voi bucura cu tot sufletul de contribuția mea pe această lume. Doi copii, căci da, doamnelor și domnilor, în câteva zile voi deveni mamă de doi.

“Dosar de Mamă” e și pe Facebook

One comment

  1. Iti tin pumnii sa fie cum iti doresti! Si, daca n-o sa fie asa, sa ai puterea sa accepti totul. Si eu aveam niste teorii destul de bine conturate inainte sa nasc, si unele dintre ele s-au dus naibii in practica. Ca de exemplu atunci cand m-am incapatanat sa nu ii iau suzeta copilului, cu lunile, si cand a venit soacra-mea si i-a bagat una in gura nu mai puteam de fericire ca am si eu momente de liniste si odihna. Dupa vreo doi ani, i-am zis copilului ca a inghitit cainele suzeta si s-a terminat capitolul asta, fara niciun circ sau vreun dinte, deget etc. deformate. Sau cu laptele: au dat lapte praf la spital, imediat cum am nascut-o, fara sa ma consulte cineva. A prins bine, pentru ca al meu nu a aparut chiar imediat. Apoi am hranit-o preponderent natural, timp de sapte luni, cand s-a inchis robinetul la mine. Insa ii dadeam uneori si praf, ca sa nu fie complet dependenta de mine. A fost foarte ok, sanatoasa si cu greutatea mereu in graficul ideal. In fine, ceea ce incerc sa spun e ca orice e facut cu cap si masura e bun. Si e bun tot ce faci ascultandu-ti instinctul de mama, care e mult mai tare decat toti doctorii, specialistii si mamele ca mine, care dau sfaturi, de pe lume 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.