La întoarcerea din concediu am hotărât să venim spre casă abia după ce făceam Transfăgărăşanul. Ştiam că drumul va fi mai lung dacă insistam să facem asta, implicit mai greu de gestionat oboseala lui Iris, însă nu ne-a părut rău nici o clipă ca am decis aşa. Am avut din nou noroc de vreme faină şi de mult soare, aşa că priveliştea pe care am avut-o tot timpul in faţă a fost dumnezeiască.

Suntem acasă acum, de azi Iris a început să meargă la grădiniţă şi ne-am intrat în ritmul obişnuit. Însă pauza asta a fost binevenită şi binemeritată. Iris a stat mult la aer, chiar dacă la Gura Râului serile şi dimineţile erau de-a dreptul răcoroase, a alergat mult în curtea pensiunii, a petrecut timp de calitate cu mătuşile şi unchii, s-a jucat cu Alma, câinele pensiunii şi a văzut o grămadă de lucruri noi.

Deşi nu credeam că voi zice asta, concediul cu ea a fost o adevărată încântare. Aşa mi-am dat seama cât de mult a crescut. A fost răbdătoare, dornică să colaboreze cu noi, recunoscătoare şi veselă. A dormit în maşină sau în braţe cât noi ne-am plimbat, a mers pe jos distanţe mari şi ne-a făcut să radem în hohote.

La pensiune am baricadat-o în patul ei, însă chiar şi aşa a reuşit să cadă de-acolo de două ori, într-o singură noapte. Eu am făcut febra mare (39.8) în prima noastră seară, însă până a două zi la prânz am fost pe picioare şi aptă de drumeţie. Una peste alta, a fost o escapadă reuşită, una în care am petrecut timp cu cei dragi, care ne-a revigorat pentru perioada următoare.

Vă las acum cu poze de pe Transfăgărăşan, poate vă era dor, sau poate n-aţi mai ajuns demult pe-acolo.  🙂

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook