Trăiește bucuria copilăriei în familie!

conglomerat_poze

Dacă ar fi să numești cea mai frumoasă amintire din copilărie pe care o ai legată de părinții tăi, care ar fi aceasta?

Eu recunosc că nu pot pune degetul doar pe una. Îmi amintesc cu drag, cum tata îi desena prinţesei o poşetă, pentru că eu nu reuşeam singură, sau cum indiferent ce treabă avea, îşi lua mereu o clipă să-mi explice câte un cuvânt nou, pe care îl citeam dar nu îl înţelegeam. Îmi amintesc cum în familie mergeam la cules de ciuperci sau zmeură, sau cum adunam lemne de foc atunci când pregăteam grătarul.

Îmi amintesc cum iarna mâncam împreună cartofi copţi în coajă la cuptor, cum îi ungeam cu un strat generos de unt şi mai apoi cum ne lingeam pe degete cu toţii, de buni ce erau. Sau cum jucam şah cu tata, cum mă lăsa să câştig de fiecare dată, iar eu credeam că sunt cea mai bună jucatoare din lume.

De cele mai multe ori, nu ne amintim ce ne-au spus părinții, ce ne-au cumpărat sau ce eforturi financiare au făcut.
Dar ne amintim cu drag cum am jucat cărți împreună într-o zi ploioasă la mare. Sau când am mers împreună în pădure la cules de fragi. Ori când tata te-a învățat să mergi pe bicicletă. Când ai făcut prima plăcintă cu mere împreună cu mama.

Toate sunt amintiri petrecute împreună, în joacă, prin care ai învățat ceva. Dar, mai presus de toate, încă îți amintești emoția și bucuria lui împreună.

1 iunie este un prilej minunat de a începe o nouă rutină de joc și joacă în familia ta.

Cei de la Centrul Comercial Auchan au lansat aplicația Jocurile copilăriei. Jocul e foarte simplu și are multe surprize.

Pasul 1
Acceseaza www.bucurieimpreuna.ro
Te joci online jocul creat după celebra platformă 2048, în care trebuie să deblochezi rând pe rând fiecare membru al familiei. Pentru a debloca un membru al familiei trebuie să unești două personaje identice.
Pasul 2

După finalizarea jocului, îți lași datele de contact pentru autentificare și primești pe email un cod personalizat cu care poți merge în zilele de vineri din campanie (26 mai, 2 și 9 iunie), în intervalul 16.00 – 20.00 pentru a ridica premiul câștigat de la HappyTeam.

Premiile constau într-un: un joc de rummy, un kit cu 8 provocari (8 jocuri diferite) și o medalie. Jocurile sunt numai bune de jucat în familie și sunt special gândite pentru a-i aduna pe membrii ei împreună.
Toate familiile care ridică jocul din Centrul Comercial pot câștiga un weekend la Disneyland.

Știm că trăim într-o societate pe repede înainte și știm ce presiune se pune pe părinții de acum, aceea de a fi perfecți.

Campania se desfășoară în: Centrul Comercial Auchan Titan Bucuresti, Centrul Comercial Auchan Vitan Bucuresti, Centrul Comercial Auchan Crangasi Bucuresti, Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei, Centrul Comercial Auchan Berceni Bucuresti, Centrul Comercial Auchan Pallady Bucuresti, Coresi Shopping Resort Brasov, Centrul Comercial Auchan Brasov Vest, Centrul Comercial Auchan Craiova,Centrul Comercial Auchan Galati, Centrul Comercial Auchan Ploiesti, Centrul Comercial Auchan Pitesti, Centrul Comercial Auchan Constanta, Centrul Comercial Auchan Pitesti Bradu, Centrul Comercial Auchan Bacau,Centrul Comercial Auchan Targu Mures, Centrul Comercial Auchan Timisoara Sud, Aushopping Oradea, Centrul Comercial Auchan Cluj, Aushopping Satu Mare, Centrul Comercial Auchan Baia Mare, Centrul Comercial Auchan Sibiu.

#BucurieImpreuna
#RevoluțiaJoculuiImpreuna

“Dosar de Mamă” e si pe Facebook

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s