Am descoperit de curând serialul “Call de Midwife”, v-am spus şi pe Facebook. Dacă nu l-aţi văzut, şi aveţi chef/ timp seara de vizionat ceva draguţ, vi-l recomand. E o ecranizare faină ce are în centru un grup de moaşe din Londra, iar acţiunea se petrece la sfârşitul anilor 1950, începutul anilor 1960. Moaşele locuiesc într-o mănăstire şi împreună cu maicile de acolo, ajută tinerele mame dintr-un cartier sărac al Londrei să nască. Serialul prezintă situaţii de viaţă şi poveşti sensibile, care o sa-ţi înmoaie genunchii, mai ales dacă eşti mamă şi uşor de emoţionat din punctul ăsta de vedere.
Într-unul dintre episoade, o moaşă cu experienţă îi spune unei mame care nu reuşea să se conecteze cu noul ei născut:
“Hard work makes a mother. We like to think something magical happens at birth, and for some, it does. But the real magic is keeping on, when all you want to do is run.”
Traducerea aproximativă:
“Efortul depus te face mamă. Ne place să credem că la naştere, se întâmplă ceva magic, iar pentru unele mame chiar aşa e. Însă adevărata magie se întâmplă atunci când mergi înainte, mai ales atunci când tot ce vrei să faci, e să fugi.”
E drept că m-au atins cuvintele astea. Pentru că nici la mine n-a fost magic, deşi toată lumea aşa îmi spusese că va fi. Poate doar puţin, când am luat-o pe Iris în braţe pentru prima dată. Însă nu au cântat nici îngerii din trompete, nici nu au zburat pe lângă noi baloane de săpun.
Ţineam mogâldeaţa aia, bucăţica aia de om în braţe şi nu-mi puteam lua ochii de la unghiile ei. Mă uitam cat erau de lungi şi cum aveau exact forma pe care o au unghiile lui M. A tăcut imediat ce mi-au pus-o în braţe, asta îmi amintesc. Şi unghiile. Şi felul în care eram absolut copleşită. Cum putea să fie a mea? Cum crescuseră ea şi unghiile ei frumoase în mine? Ce aveam eu să fac cu copila asta? Cum puteam eu să ştiu s-o cresc? Cum urma eu să ştiu ce să fac cu ea? Unde era magia aia de care îmi spusese toată lumea? Pentru că eu n-o simţeam.
Acasă m-am mai luptat cu lipsa magiei încă o vreme. Am trecut prin baby blues şi făceam totul robotic, simţind cum vina muşcă din mine. Îmi era frică de copilă când plângea, îmi era teamă că nu voi reuşi s-o liniştesc, că poate la mine instinctul ăla matern mult elogiat de alte mame, se lăsa aşteptat mai mult decât ar fi fost natural.
Nu-i o perioada de care să-mi amintesc cu plăcere. Şi nu e ceva uşor de descris, sau de trăit. Însă se întâmplă. Iar presiunea din exterior există. Să fii o mamă bună, să spui că eşti fericită chiar dacă stai trează noapte după noapte, că nimic nu egalează sentimentul pe care-l trăieşti cu bebeluşul în braţe. Asta se aşteaptă lumea să spui, sa faci şi să simţi.
Aş fi vrut să am şi eu atunci o moaşă care să-mi pună o mână pe umăr, apoi să-mi spună şoptit şi complice cuvintele astea: “Hard work makes a mother. We like to think something magical happens at birth, and for some, it does. But the real magic is keeping on, when all you want to do is run.”
Să-mi spună că e în regulă, să nu mă mai lase să mă învinovăţesc, să-mi spună că cu timpul va fi mai bine, că magia noastră se va întâmpla doar atunci când eu voi înceta să mă biciuiesc.
Aşa că, dacă nu ţi-a spus nimeni până acum, dacă te simţi pierdută cu copilul în braţe, dacă te uiţi în jur şi vezi doar mame zâmbitoare, în timp ce tu nu reuşeşti să-ţi descreţeşti deloc fruntea, atunci îţi spun eu:
“ Efortul depus te face mamă. Ne place să credem că la naştere, se întâmplă ceva magic, iar pentru unele mame chiar aşa e. Însă adevărata magie se întâmplă atunci când mergi înainte, mai ales atunci când tot ce vrei să faci e să fugi.”
N-ai fugit, aşa-i? Asta-i primul pas catre magia ta!
“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook
Dosar de Mamă 
Si eu as fi vrut sa imi spuna cineva asta, mai ales ca toate mamicile din jur pareau atat de fericite si implinite, iar mie imi venea sa fug. La mine a fost chiar depresie, diagnosticata de psihiatru, am facut psihoterapir 9 luni si am luat tratament 3 luni. Acum sunt foarte bine si indragostita de pitica, insa ma simt atat de groaznic ca am simtit ce am simtit si nu m-am bucurat mai deloc de bebelusia ei
LikeLike
Eu cred ca e nevoie de o persoana puternica, sa aiba curajul sa recunoasca faptul ca este o problema si apoi sa ceara ajutor. Felicitari ca ai facut-o!
Ma bucur ca acum lucrurile s-au asezat 🙂
LikeLike
Si la mine primul lucru ce l-am observat la Clara au fost unghiutele si la fel ma minunam de cat de lungi sunt! 🙂 Si…DA…recunosc ca nici eu nu am simtit acea magie..a venit cu timpul. Din fericire am fost ferita de renumita depresie, am fost o norocoasa! Pup fetele cucuietele!
LikeLike
Atunci nu doar eu cu unghiile 🙂
Pupare :*
LikeLike
Buna mami de Iris,va urmaresc la fiecare pas…asa ca fapt divers :* M-au atins pana la suflet cuvintele tale,mami,si eu ma regasesc in situatie,datorita primelor luni groaznice (inca spun asta,si inca cu durere ca au fost pt mime mai mult asa decat minunate,datorita colicilor fara remediu) si daca ma uit in interiorul meu,chiar daca acum ,la 6 luni e mai bine din toate pctle de vedere,cu mici momente cu exceptii, ma condamn la orice pedeapsa ca nu am avut mai multa rabdare si nu am stiut sa ma bucur mai mult de primele momente cu bebelusa mea 😦
LikeLike
Draga Alexandra,
“Efortul depus te face mamă. Ne place să credem că la naştere, se întâmplă ceva magic, iar pentru unele mame chiar aşa e. Însă adevărata magie se întâmplă atunci când mergi înainte, mai ales atunci când tot ce vrei să faci, e să fugi.” 🙂
Uite, ti le-au spus eu tie :). Acum lasa vina in pace, nimeni nu-ti cere sa fii perfecta. :*
LikeLike
E greu, mai ales când ai gemeni, esti obosita mereu si vrei sa crească mai repede….Dar vor veni, cu siguranță, si clipe fericite! Pupici
LikeLike
Vor veni, bineinteles ca vor veni 🙂
Imbratisari pentru o mama de gemeni obosita :*
LikeLike
Foarte frumos articolul si mesajul. Din fericire, eu nu am avut nicio stare de asta, nu am simtit nicio vina, nu m-am gandit ca nu o sa ne descurcam. Eu am si fost singura cu ea si daca nu eu, cine? Banuiesc ca pur si simplu nu am avut timp sa ma gandesc la lucruri negative, nu mi-am permis, trebuia sa fiu langa ea.
Felicitari pentru curajul de a recunoaste! Si eu am mai scris lucruri din acestea pe site.
LikeLike
Mulțumesc pentru aprecieri! ☺
Wow, singură cu un nou născut, ai toată admirația mea, pesemne că eşti un caracter puternic.
Pe mine etapa respectivă m-a luat prin surprindere, nu aşa îmi imaginasem că vor decurge lucrurile.
LikeLike
Nici la mine nu a fost magie de la inceput. Sunt multe sentimente amestecate, frica, panica, intre ele se strecoara si bucuria. Cred ca ar trebui sa avem asteptari mai mici si mai putin din filme.
LikeLike
Exact, mai puțin din filme ☺
LikeLike
Am reusit sa ma conecrez cu fata cam cand avea 5 luni,insa recunosc,cu durere in suflet,ca in zilele cand nu dorm,sau cand tanjesc pentru un lucru(sa vad un film,sa stau o ora intinsa,sa merg in vacanta etc) am inca ganduri negre. Alaptatul e factorul care m-a chinuit cel mai tare. Sanii m-au durut si inca ma dor(9luni are fata) iar legatul asta de glie ma omoara. Am un gand obsesiv cu intarcarea,citesc zilnic despre subiect,a devenit o obsesie pt mine. Foarte greu mi se pare primul an,inca astept ingerii.
LikeLike
Of, dacă e atât de greu, oare nu ți-ar fi mai bine dacă nu doar ai citi despre, ci ai înțărca de-a dreptul?
LikeLike
Frumos final… Eu am fost de trei ori la pătuțul copilului, pentru a-l vedea, de fiecare dată întorcându-mă de acolo, plângând. Semăna perfect cu tata (care era alcoolic; cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut, dar alcoolic) și singurul meu gând a fost – mai bine e urât și sănătos decât dependent și frumos… Pentru a-l putea lua în brațe, am avut nevoie de o mare luptă. Mi-am spus că nici eu, deși sunt din tata, nu am devenit alcoolică, așa că pot să-l ajut pe copil să trăiască altfel și dacă are în gene așa ceva…
Evident că este un copil minunat și că nu se simte atras de chestiile astea, pentru că am știut cum să-l țin departe de ele…
LikeLike
Comentariul tau atinge corzi sensibile. Zgandare lucruri despre care nu pot vorbi atat de deschis. Poate doar nu inca, nu stiu. Insa te admir sincer pentru ca tu poti.
LikeLike
Ceva cinstit 🙂 felicitari!
LikeLike
Multumesc! 🙂
LikeLike