Mamele se trezesc în miez de noapte când copilul vomită. Îl întorc repede pe-o parte să nu se sufoce, îi vorbesc apoi cu voce șoptită, să nu-l sperie și mai tare pe mititel. E aici mama puiule, gata, e lângă tine mama, are ea grija de tine acum. Respiră, puiule, încet, așa mărunțelule, mama stă aici, nu pleacă nicăieri.

Mamele șterg vomă fără să se strâmbe, șterg cu îndemânare și muci, în timp ce țin la piept copilul bolnav. Iar el se uită la ele ca la icoană. Mama e cu el, va fi bine dacă mama e acolo. Copilul știe, oricât de mic sau mare e.

Mamele cu copii în brațe se uită la alte mame cu copiii lor în brațe, pe holuri de spital. Privesc unele în ochii celorlalte și recunosc acolo frica ce le bubuie și lor în gât. Sau în piept. Le arde și pe ele febra copilului, le mistuie neputința de a-i alina suferința.

Mamele îi țin pe copii în brațe, în timp ce ei își lasă capul moale pe umerii lor. Sunt aici, puiule, mama stă cu tine până trece, haide, închide ochii și dormi puțin.

Mamele imobilizează copiii când asistentele îi înțeapă. Le țin strâns picioarele și mâinile, în timp ce copiii urlă și le privesc cu reproș. Mamele fac ce trebuie făcut. Mamele nu dorm și veghează. O să doarmă când copilul va fi bine, acum nu pot. Nu le lasă nodul ăla din gât.

Copilul se uită la mamă ca la icoană, iar ea se uită la el la fel. Icoană ce privește la icoană. Sunt sfinți unul pentru celălalt.

Mamele au învățat bine ce gust are frica. Știu că le va fi parteneră de drum pentru tot restul vieții. Mamele trăiesc așa mereu, iubind și temându-se. Rostind rugăciuni în gând. Pesemne că și icoanele se roagă câteodată.

Dosar de Mamă e și pe Facebook