Să râdem cu Iris XII

🙂 – Mama, mi-ar plăcea așa de tare să te pot controla.
– Cum adică?
– Să faci doar ce vreau eu.
– Și ce ai vrea tu să fac eu dacă m-ai putea controla?
– Te-aș face să-mi cumperi ce jucării vreau, să mă lași cât vreau eu la desene și să-mi dai oricâte dulciuri poftesc.
– Aha. Crezi că ar fi fain?
– Daaaa.
– Ia să vedem. Dacă ți-aș pune desene dis de dimineață, imediat după ce te-ai trezit și te-aș lăsa acolo, în fața televizorului, până seara la culcare, ți-ar plăcea?- Da.
– Iar în loc de mic dejun, prânz și cină ți-aș pune în farfurie doar ciocolată, jeleuri, înghețată și biscuiți cu cremă?
– Ce bine ar fi.
– Și ai fi înconjurată doar de plușuri, ponei, păpușele și zorzoane, toate noi?
– Exact.
– Să-ți zic ce cred eu că s-ar întâmpla dacă am face toate astea?
– Ce?
– După ce ai mânca o ciocolată, niște jeleuri și un biscuite, ar începe să te doară burta și ai vomita. Apoi nu ți-ar mai arde ție nici de desene și nici de jucării noi.
– ………….
– Tu cum crezi că ar fi?
– Cred și eu că aș vomita.
– Păi vezi?
– Dar aș putea mânca dulciuri în continuare. Și dacă aș vomita din nou, tot aș putea mânca. Și aș pune pauză la desene. Apoi m-aș uita din nou. Și între timp m-aș juca cu jucăriile alea noi.

🙂 Conversație cu un copil de aproape doi ani:- Carol (da, îi mai zicem și pe nume), îți cauți gustarea?
– Da.
– Uite, ți-am pus stafidele pe canapea, acolo. Voiai stafide, așa-i?
– Na (nu).
– Ah, nu le vrei?
– Na.
– Vrei în schimb altă gustare?
– Da.
– Îhm, înțeleg, dar văd că totuși mănânci stafidele.
– Da.
– Atunci mă gândesc că îți plac.
– Na.
– Dar sunt gustoase?
– Da.
– Însă nu-ți plac.
– Na.
– Și vrei altă gustare.
– Da.

🙂 Are ochii cârpiți de somn și în timp ce-și molfăie micul dejun, îmi zice:
– Mama, abia aștept să aibă Zmeu o noră, ca să fiu și eu mătușă.

🙂 – Tata, știai că în lumea unicornilor nu există oameni?
– Chiar? Nu știam. Dar atunci cine trăiește acolo?
– Unicorn, alicorni, ponei de pământ și pegași.
– Oameni nu sunt deloc, deloc?
– Nu, nici măcar unul.
– Păi și atunci cine îi duce pe toți ăștia la păscut?

🙂 – Mama, la ziua lui X am mâncat chefsi.
– Ce anume?
– Chefsi.
– Nu știu ce fel de mâncare e ăsta, tu Iris.
– Hai mama, chef-si.
– O fi ceva preparat de-al casei, la X. Cum e la noi curry.
– Ba nu, că am văzut și reclamă chefsi la televizor.
– Aaa, KFC? întreabă M
– Păi eu nu tot asta am zis?

🙂 Cum se exersează scrisul la noi acasă:
– Mama, nu mai știu cum se scrie “î”.
– E un “i” cu acoperiș.
– Aha, gata, știu.
– Mama, cum se face “ș”, că am uitat?
– E un “s” cu codiță.
– Chiar, mersi.
– Mama, “g”?
– Simplu, e un “c” cu toartă pe interior.
– Da, exact.

🙂 – Azi la școală, X a venit cu ideea să jucăm un joc care se numește “dă cu pumnul”. Trebuia să vedem care dintre noi poate da mai tare cu pumnul într-un perete. Să vedem care e mai puternic.
– Sună cam periculos și dureros pe deasupra. Aș prefera să joci jocuri mai pașnice.
– Nu, că eu am refuzat, n-am vrut sa mă joc.
– Ah, ok. Mai bine.
– Știi de ce?
– De ce?
– Mi-a fost teamă că dacă dau eu cu pumnul, se dărâmă școală.

🙂 – Iris, ce faci?
– Aștept.
– Ce?
– Aștept să-mi dai.
– Ce să-ți dau?
– Ei, știi tu.
– Nu știu.
– Ba știi.
– Habar n-am despre ce vorbești.
– Chiar?
– Serios. Spune-mi ce vrei dacă tot aștepți.
– Nu, că n-o să vrei să-mi dai.
– Ok, atunci nu-mi spune.
– Dar dacă ți-aș spune, mi-ai da?
– CE?
– Știi tu…
– Nu pot să-ți zic dacă ți-aș da, până nu știu ce vrei. Poate că ți-aș da, poate că nu, dacă mi-ai spune.
– Ți-aș spune.
– Ascult.
– Dar dacă nu-mi dai?
– Iris, ce vrei să-mi ceri, că simt cum albesc.
– O gumă, te rog.

🙂 E aproape adormită, dar mai are ceva de zis. Ceva foarte important.
– Mama?
– Ăi?
– De ziua mamei nu trebuia să primesc și eu un cadou?
– Nu nu nu, azi femeile sunt sărbătoritele, așadar ele primesc cadourile.
– Dar nu e corect.
– Cum așa?
– Păi nu mereu zici că eu te-am făcut mamă? Așa că meritam și eu un cadou.

🙂 Ăștia doi fac baie. Iris îi zice lui frate-său:
– Hai să ne jucăm de-a mama și copilul.
– Da, aprobă el.
– Dragule, drăguțule, haide să te spăl.
– Da da.
Între timp, sunt nevoită să intervin pentru că ăla micu’ urlă.
– Iris, te rog să nu-i mai torni apă în capul lui Zmeu.
Se uită la mezin și îi spune conspirativ:
– Bunică-ta și-a crescut copiii, acum ar trebui să mă lase să-i cresc și eu pe ai mei cum vreau.

🙂 M discută aprins cu fiică-sa:
– Hai, măi Iris, nu e posibil așa ceva. Câinele e mai ascultător decât tine.
– Da, dar e normal, că e mai mare cu un an.

🙂 Uitându-se admirativ la frate-său:
– Mama, băieții sunt atât de drăgălași când sunt mici, nu înțeleg cum de se fac așa urâți când cresc.

🙂 – Mama, o să dormi cu mărțișorul prins de tricou?
– Nu, nici gând.
– Ah, ce bine, că mă îngrijoram.
– De ce așa?
– Mă gândeam că dacă îți înțeapă mărțișorul țâța în timp ce dormim, se umple patul nostru de lapte.
– Ah, am înțeles.
– Și ne-am fi putut îneca.
– Îhîm, o să mă asigur că nu dorm cu el prins de tricou, ok?
– În regulă atunci, m-am liniștit.

🙂 În sfârșit ne-am băgat la somn. A fost una din zilele alea în care abia aștept să vină ora de culcare. Liniște, Doamne, să fie liniște. Până când:
– Mama, dormi?
– ………….
– Mama, știu că nu dormi.
– …………… (omg, mai taci și culcă-te odată)
– Mama!
– ……………. (hfhdjdjdkxnfjdjdj)
– Mama? Vreau să-ți spun ceva important.
– CE?
– Noapte bună!

🙂 – Zmeule, vrei să-mi împart gustarea cu tine?
– Da!
– Of! Nu, stai că nu așa trebuia să te întreb. Nu-i așa că nu vrei din gustarea mea?
– Da!
– Bun, atunci nici nu-ți dau.

🙂 Am fost cu copiii la cumpărături. Zmeu era în brațe la M, când au trecut pe lângă o doamnă cu decolteu generos.
Lidl Romania a răsunat de smiorcăieli dulci: titiiiii, titiiii ti-tiiiiii!

🙂 Viața cu Tata vs viața cu Mama:- Mama, eu o alint câteodată pe Tina.
– Cum?
– Îi zic Tina bubulina.
– Drăguț. Poți să-i zici și Tina balerina.
– Aww, sau Tina iubirina.
– Da, sau Tina crina.
– Sau Tina bulina.
– Tina cristalina.
– Și tata i-a găsit o rimă și eu m-am supărat tare pe el.
– Aoleu, ce rimă era?
– Tina bășina.

🙂 – Mama, ghici ce e mai mare decât un steogozaur.
– Ăhm, un gigantozaur?
– Nuuu.
– Pff, atunci nu prea știu. Spune-mi tu. Ce e mai mare decât un steogozaur?
– Doi stegozauri.

🙂 Știți cum e când copilu’ scapă în budă o jucărie minusculă, iar tu ridici din umeri cu nonșalanță și te pregătești să tragi apa, dar acum copilu’ are lacrimi în ochi și zice drăgălaș “te roooog, mama, te roooog”?
Iar tu deodată n-o mai dai pe nonșalanță, ci începi la rândul tău să lăcrimezi, anticipând dizgust…
Aaa, nu știți? Nu, nici eu!

🙂 – Mama, îmi cauți melodia cu andadasi?
– Cu ce?
– Andadasi.
– Nu știu ce melodie e asta, ia cânta tu puțin, poate îmi amintesc.
– Andadasi, andadasi. Andadasi, andadasi.
– ……………
– Hai, chiar nu îți amintești? Andadasi.
– Nu reușesc să-mi dau seama.
– E andadasi din Mica Sirenă.
– Aaaaa, “Under the sea”, carevasăzică.
– Păi și eu nu tot asta am zis?

🙂 – Uite, Zmeule ce-ai făcut! S-a umflat aici unde m-ai mușcat. Acum sunt îngrijorată, dacă ești veninos?

🙂 Iris face baie. Din cameră aud doar pleosc și fleoșc, cum stropește podeaua cu apă. Iar și iar. Strig:
– Iris?
– Da?
– Ce se petrece acolo?
– Îmi pare rău, dar e furtună în ocean.

🙂 Mă strigă M din altă încăpere:
– Auzi, Simi?
– Ăăăi?
– Iris îmi cere nu știu ce desene.
– Ce desene?
– Păi aia e, că nu înțeleg.
– Cum îi zice?
– Gurcuanda. Ce-i ăla?
– Aaa, e Kung Fu Panda.

🙂 – Mama, mă gândeam la ceva.
– Mm?
– Dacă fata cu care o să se însoare Zmeu n-o să mă placă?
– Nu cred că o să se întâmple asta, dar până la urmă nici nu e posibil să te placă toată lumea, doar am mai avut discuția asta, îți amintești?
– Da da, e în regulă să nu mă placă altcineva, dar soția lui Zmeu trebuie să mă placă.
– Dar de ce e așa de importantă treaba asta pentru tine?
– Păi cum o să mă pot altfel duce la ei în vizită, ca să mă joc cu Zmeu? Știi tu, să ne ascundem și să alergăm, să-l gâdil, apoi el să vină să mă pupe, cum face mereu.
– Apăi, tu Iris, dacă o să vrei să te duci acasă la frate-tău să-l gâdili, să-l alergi și să-l pupi când o să fie însurat, nevastă-sa sigur n-o să te placă.
– Atunci vii și tu cu mine și ne supraveghezi ca să nu ne certăm.

🙂 – Unde e tata?
– S-a dus să aducă mâncarea.
– Ce mâncare?
– Cum ce mâncare? Aia chinezească, nu asta am stabilit împreună că luăm?
– Vrei să spui că acum trebuie să stau flămândă până se întoarce el din China? 😳

🙂 – Îhîîî, zice, atingându-mi nasul.
– E nasul, Zmeule. Nasul.
– Îhîîî.
– Ochelarii.
– Pa.
– Părul. Pă-rul lui mama.
– Ia.
– Gura. Aici e gura.
– Va.
– Urechea lui mama. Urechea.
– Îhîîî.
– Acolo e gâtul. Gâtul lui mama.
– Gâtul mă-tii, cum ar veni, zice M sfios.

🙂 La cină. Ține furculița ridicată și se holbează la ea de un minut.
– Iris, mai și înfulecă între timp, te rog.
– Stai așa, nu te mișca, zice, studiind mai departe furculița.
– Ok, Iris, explică-mi te rog ce faci, acum când ar trebui de fapt să mănânci.
– Uite, dacă stai nemișcată și eu mă uit la tine prin furculița asta, arăți de parcă ai fi la închisoare.
– La asta te uiți de mai bine de un minut?
– Da, la tine într-o închisoare micuță.

🙂 – Mama, abia aștept să fiu și eu adultă.
– De ce?
– Ca să pot mânca și eu gustări noaptea, cum faci tu pe ascuns.

🙂 – Iris, te rog nu mai țipa. Mă doare capul îngrozitor.
– Știu eu ce să faci ca să-ți treacă.
– Ce? Încerc orice.
– Păi atunci când mă doare pe mine capul, e sigur din cauză că am foarte multe idei în creier.
– Aha.
– Poate asta ai și tu. Ca să-ți treacă, trebuie doar să stai în cap, unele idei o să-ți cadă din creier și apoi o să te simți mai bine.

🙂 Azi dimineață ne-a trezit alarma, ca să-i dăm înainte cu școala online. Deocamdată suntem la partea cu “copii, ce ați făcut în vacanță și ce v-a adus Moșu?”.
Iris cască lung și îmi zice:
– Nu-i o idee prea bună să văd ce au primit ceilalți.
– De ce?
– Păi pe cine crezi că o să bat acum la cap că vreau jucării noi?

🙂 Ne culcușim una în cealaltă înainte de somn, pe întuneric, în timp ce Zmeu e deja în lumea viselor. E singurul moment din zi când mă are doar pentru ea. Se alintă:
– Mama, cât de tare mă iubești?
– Atât de tare încât nici măcar nu cunosc suficiente cuvinte să-ți explic.
– Awww, ce drăguț. Mai spune-mi cum mă iubești.
– Te iubesc mereu. Nu există clipă în care să nu te iubesc. Te iubesc când dormi și când ești trează, când ești lângă mine sau departe, când mănânci sau nu mănânci, te iubesc și când mă superi, când ai părul prins sau desfăcut, când cânți sau când țipi, când râzi și când plângi, când te uiți la desene, te iubesc când te joci, te iubesc oricând, tot mereu, orice ai face și oriunde ai fi.
– Aaa, ce frumos, mama, să mă iubești tu pe mine așa. Mulțumesc!
– Dar tu cât de tare mă iubești pe mine, Irisule?
– Așa și-așa.

🙂 – Am desenat un urs, dar nu am avut chef să-l colorez și a rămas polar.

🙂 – Iris, te rog nu folosi căciula lui Zmeu pentru păpușa ta. Dacă vrei să-i acoperi capul, pune-i căciula ta.
– De ce, vrei neapărat să-mi stric hainele mele?

🙂 – Mama, mi-e foame.
– Ok, ce vrei să mănânci la cină?
– Ce avem?
– Ciorbă de perișoare, sarmale, chec aperitiv cu legume, tartă cu broccoli și somon, salată de boeuf.
– ………..
– Iris, ce vrei să mănânci?
– Cartofi prăjiți!

🙂 – Mama, cum se zice corect, mamuți sau maimuți?
– Depinde la ce te referi. Ce anume vrei să numești?
– Elefanții ăia mari.
– Mamuți.
– Așa. Au dispărut demult?
– Da, tare demult.
– Erai născută atunci?

🙂 Școala online continuă. La ora de religie copiii cântă colinde, împreună și pe rând. Îmi dau seama, pentru că Iris mai bâiguie câte un “ler” , sau un “să-nălțăm” și alte cuvinte specifice colindelor.
Apoi vine rândul ei să cânte singură și o face cu toată seriozitatea:
– Hacutaaaa ținutăăăr
Incataaaa namutăăăr
Hacatuuu maia.
N-aud ce zice doamna, dar presupun că o întreabă ce sfinte Sisoe a cântat, pentru că Iris zice:
– E un colind extraterestru, doamna.
N-am mai auzit ce-a zis doamna, dar probabil că tot cu Sisoe a fost.

🙂 Iris are antrenament la karate, eu îl alăptez pe Zmeu, pitită în spatele tabletei. E interesat de denumirile lucrurilor din jur, pe care mi le arată, iar eu le numesc pentru el, ca să le învețe.
– Brad. Canapea. Telefon.
– Ba, ta, aguda, bule, zice el.
– Aha, pe aproape. Uite, aici e nasul. Gura. Ochii.
– Ti, spune arătând spre sânul meu.
– Asta e țâța.
– Tiii, zice, foarte dornic să rostească și el cuvântul.
– Țâța, repet eu clar.
– Tiitiiii.
– Țâ-ța, puiule.
Dinspre tabletă se aude vocea lui sensei:
– Iris, închide microfonul.

🙂 – Mama, mi-ar fi plăcut să fiu și eu acolo când v-ați căsătorit.
– Păi, ai fost. Erai în burta mea.
– Cred că a fost destul de romantic.
– Ah, da? De ce crezi asta?
– Păi, când se căsătoresc, oamenii ori sunt romantici, ori sunt războinici.

🙂 Suntem la raionul cu produse muierești. Iau un pachet cu tampoane și-l pun în coș.
– Mama, nu le lua pe astea. Uite, mai bine pe celelalte.
– Nu Iris, eu de astea am nevoie, nu de alea pe care mi le arăți tu.
– Te rog nu le lua pe alea!
– De ce?
– Sunt albastre, adică pentru băieți. Tu ești fată, ia-ți roz!

🙂 Se trezește în creierii nopții, se ridică brusc în fund de mă bagă în toți sperieții și cu ochii încă închiși îmi zice:
– Și să nu te mai crezi atâta de nevinovată. Niște brânză.
După care își pune capul pe pernă, îmi întoarce spatele și se pune pe sforăit mai departe.
Acum aștept să se trezească să văd cât de supărată e pe mine pentru ceva ce practic am făcut doar în vis.

🙂 – Mama, ce mâncăm la cină?
– Păi, mai avem supă de pui, cuș cuș cu legume, sau carne de porc lângă care pot face o salată de roșii.
– Dar asta am mai avut și ieri. Supă și alaltăieri.
– Da. Însă tot asta avem și azi. Când terminăm mâncarea din frigider, o să gătim alta.
– Dar mi-e foame.
– Atunci spune-mi ce să-ți încălzesc.
– Nu-mi place nimic din ce avem.
– Aha. Atunci probabil că nu ești chiar lihnită.
– Ba mă doare burta de foame.
– Mhm, în regulă. Atunci, uite, ia o felie de pâine.
– Așa goală?
– Aha. Poftă bună!
După jumătate de felie, își drege glasul și zice:
– Supa aia era chiar bună.
– Mmm, era?
– Mai ales că tu ai fost drăguță și pentru că nu mă puteam hotărî între găluște și tăiței, ai făcut și una și cealaltă.
– Așa am făcut.
– Un bol cu supă nu era chiar o idee rea.

🙂 – Eww, ce puteeee, se plânge Iris în timp ce îi schimb scutecul lui Zmeu.
– Hai, lasă, că și tu ai fost cândva așa ca el. Nu-ți imagina că la tine era mai plăcut.
– Ba nu. Eu când făceam pupu, mirosea doar a iriși.

🙂 – Tata, vrei să jucăm “Nu te supăra frate”?
– Hai.
– Dar doar dacă eu o să câștig. Ca să știi și să nu te superi.

🙂 Iris și-a înșirat peste tot cutii și cutiuțe, pe care le-a umplut cu diverse: biluțe, steluțe, lego, confetti, doar chestii mici și foarte mici. Zmeu evident vrea să-și bage nasul în toate.
– Pleacă, ești rău și urât, niciodată nu mă pot juca din cauza ta. Mereu strici tot, mereu îți trebuie jucăriile mele și țipi dacă nu ți le dau. Pleacă! Uite, mi-ai vărsat toate biluțele.
– Iris, încearcă să vezi altfel lucrurile. E doar o întâmplare neprevăzută, atât, nu o tragedie. Ai un partener de joacă, iar ăsta e mare lucru zilele astea, când nu ne putem întâlni cu alții.
– Dar mie îmi trebuie un partener care să înțeleagă cum vreau să ne jucăm.
– Zmeu înțelege atât cât îi permite vârsta. Trebuie să ai răbdare să mai crească.
Exact în mijlocul discursului, ficiorul varsă tot confetti-ul și apoi îl aruncă fericit în toate direcțiile. Îmi dau ochii peste cap, exasperată.
– Ce e mama?
– Nimic, Iris. Doar mă uit la confetti-ul ăsta și mă gândesc că aseară am aspirat fiecare colțișor.
– E doar o întâmplare neprevăzută, mama, nu o tragedie. Nu așa ai spus?

🙂 Lui M îi sună telefonul și observ cum se uită lung și nedumerit la ecran înainte să răspundă. După cum decurge conversația, îmi dau seama că vorbește cu o persoană apropiată. Când termină, îl întreb:
– Cine era?
– Taică-tu. Sunase să vadă ce mai facem.
– Ah, chiar? Ce drăguț!
– Da.
– Păi și de ce te uitai așa la ecran înainte să răspunzi?
– Am uitat că l-am trecut în telefon Sfântul Petru (pe tata îl cheamă Petru) și nu înțelegeam cine mă sună.

🙂 Școala online continuă. Ora de sport. Dinspre tabletă se aude:
– Și unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt. Hai, din nou, toată lumea, unu, doi, trei, patru…
Nedumerită, Iris se întreabă:
– Ora asta facem sport sau învățăm să numărăm?

🙂 E în fața tabletei, cu căștile pe urechi. Vorbește cu învățătoarea:
– M, e, r și e. Se citește mere.
La sfârșitul orei o laud:
– Bravo, am auzit că ai citit cuvântul mere. Te descurci foarte bine, bravo ție!
– Mulțumesc! Ți-ar plăcea și ție să fii așa deșteaptă ca mine?

🙂 – Mama, îmi place școala pe tabletă că nu trebuie să mai mergem dimineța în frig până la școală și că putem dormi mai mult.
– Oh, da, chestiile astea îmi plac și mie. Dar sunt și altele care nu-ți plac prea tare?
– Da. Nu-mi place că tot trebe să mă spăl pe dinți și că nu-mi mai pui pachet cu gustare.

🙂 – Mama, A mi-a zis că Zâna Măseluță îi aduce 100 de lei când îi cade un dinte. Mie de ce îmi aduce doar 10 lei?
– ……….
– Poate copiilor mai cuminți le duce mai mult.
– Aaa, asta sigur nu, Iris. Pe Zână o interesează dinții, atât, nu cine e ascultător sau cuminte.
– Chiar?
– Da, cred că la mijloc e doar o greșeală.
– Ce greșeală?
– Uite ce cred eu: Zâna vine doar noaptea, nu-i așa?
– Da.
– Păi vezi, asta e. Noaptea e întuneric, oricine se poate încurca atunci când scoate banii din portofel.
– Zâna are portofel?
– Păi unde crezi că își ține banii, în batistă? Și apoi, de-acum are și ea o vârstă, i-a mai slăbit probabil și vederea. Asta e, sigur a încurcat bancnotele, de asta a primit A 100 de lei.
– Da, poate. Dar uite, Moș Crăciun niciodată nu face greșeli din-astea.
– Păi, măi Iris, cum ar putea el să greșească? Moșul poartă ochelari, așa că el vede bine noaptea.
– Cred că ai dreptate, ce bine că le știi pe toate, mama!

🙂 – Mama, tu ai 93 de ani sau 39, că nu mai țin minte?

🙂 – Iris, mi-e teamă că după ce se termină vacanța, nu te vei întoarce la școală. În următoarele două săptămâni vei face școala online, așa cum ți-am mai explicat că s-ar putea întâmpla. Adică o vei vedea pe doamna pe tabletă.
– Acasă?
– Da, corect, vei face școala pe tabletă, acasă.
– Păi n-ajunge că o văd pe doamna la școală, acum trebuie să o văd și acasă?

🙂 Iris se uita azi la un video în care îl ținea în brațe pe frate-său nou născut. El plângea de mama focului, ea încerca să-i cânte și să-l convingă că brațele ei sunt la fel de bune ca ale mă-sii, el nimic, dă-i și urlă mai departe. Ea se uită la mine, la el, apoi iar la mine, se încruntă și zice: nu-mi place, vreau să-l arunc la gunoi, hai să-l aruncăm la gunoi. Se uita la video-ul ăsta pe repeat și râdea în hohote. Apoi îmi spune:
– Ai dreptate când spui că am simțul umorului. Chiar sunt foarte, foarte amuzantă.

🙂 În drum spre școală, trecem în fiecare dimineață pe lângă o casă neterminată. Pentru mine e o casă ca toate casele, Iris însă e convinsă că acolo locuiește Baba Cloanța, de care susține că nu-i e frică. Fie vorba între noi, îi cam e.
– Ce scrie acolo? mă întreabă ea despre tăblița care anunță că imobilul e de vânzare.
Îi spun serioasă:
– Scrie așa: îmi plac degețelele crocante făcute la cuptor.
Râde cu hohote lungi și zice:
– Bineînțeles că nu asta scrie.
– Dar ce altceva?
– Acolo scrie: interzis extratereștrilor.

🙂 – Mama, ar trebui să mă tunzi, că e prea lung părul meu și mă doare la pieptănat.
– Ok, te-ai gândit cât vrei să tai din el?
– Nu mult, doar colțurile.

Dacă n-ați hohotit destul, aici găsiți:
Să râdem cu Iris
Să râdem cu Iris II
Să râdem cu Iris III
Să râdem cu Iris IV
Sa radem cu Iris V
Sa radem cu Iris VI
Sa radem cu Iris VII
Sa radem cu Iris VIII

Sa radem cu Iris IX

Sa radem cu Iris X

Sa radem cu Iris XI

“Dosar de Mamă” e şi pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.