Cineva îi spusese cândva lui Sofi că ființele întunericului apar în toiul nopții, într-un moment anume, care se numea ora vrăjitoarelor. Era înțelept să dormi adânc atunci. Însă Sofi era trează și uitându-se pe fereastra orfelinatului, l-a văzut. Nu era om cu siguranță, căci capul îi ajungea tocmai până la acoperișurile caselor, iar un om nu  putea să aibă o asemenea înălțime.

Când privirile li s-au întâlnit în întunericul nopții, Sofi a știut că nu mai are scăpare și chiar așa a fost. El a întins mâna prin fereastră și a apucat-o cu ușurință, însă și cu grijă, de parcă n-ar fi vrut s-o rănească. Apoi cu o viteză uluitoare,  a alergat peste văi, munți, dealuri și oceane, până a ajuns cu ea înapoi la peștera sa din Țara Uriașilor.

Aici Sofi a avut ocazia să-l cunoască cu adevărat și a descoperit că sub înfățișarea lui bizară, nu se găsea decât un Uriaș Bun și Prietenos, care nici măcar nu se hrănea cu copii, așa cum se temuse ea. Ba din contră, acest Uriaș nu voia decât să salveze toți copiii de ceilalți uriași care trăiau pe acel tărâm straniu. Căci da, existau și alții, care nu erau deloc prietenoși și se înfruptau în fiecare zi cu oameni. Le plăceau turcii cu gust suculent și miamdelicios, locuitorii din Panama pentru gustul de pălării și cei din Noua Zeelandă cu gust de generali.

Erau dezgustători, imenși și răi, spre deosebire de Uriașul Bun și Prietenos. Acesta vorbea într-un fel ciudat, stâlcind cuvintele și învățase chiar să citească dintr-o carte împrumutată.

Sofi a aflat că Uriașul se plimba noaptea pe la geamurile copiilor ca să le sufle vise frumoase dintr-un soi de trompetă ciudată. Adunase visele cu un fel de plasă de fluturi si le păstra pe toate în mii de borcane. Bea frobscot acidulat din cauza căruia făcea niște fâspârțuri  zgomotoase, care o făceau pe Sofi să râdă.

Apoi lui Sofi i-a venit o idee nemaipomenită ca să salveze copiii de uriașii cei răi și împreună cu UBP, a ticluit un plan care o includea chiar pe regina Angliei. Da, chiar pe ea.

Dar ca să aflați ce s-a întâmplat mai departe, trebuie să citiți cartea, că eu nu mai dezvălui nici un cuvințel. Noi am savurat-o cu toții, de la mic la mare.

“- Eu este un uriaș care suflă vise, zise UBP. Când toți ceilalți uriași tropăie cine știe încotro ca să sloarbă frunze umane, eu se fofilează în alte locuri să sufle vise în dormitorul copiilor care doarme. Vise frumoase. Vise minunate și aurii, care face pe copii bucurați.
– Stați puțin, zise Sofi. De unde iei tu visele astea?
– Le colecționează, zise UBP, fluturându-și brațul spre rândurile de borcane de pe etajere. Are dilioane.”

Dosar de Mamă e și pe Facebook