Copii, părinți, învățătoare

Iris e parte din generația copiilor care acum învață să scrie și să citească, însă nu oricum, ci online, stând acasă, în fața unei tablete. Fără contact direct cu învățătoarea, fără vânzoleala din bănci, fără recreațiile în care să alerge pe coridor, fără să facă schimb de gustări cu colegii și fără să aibă șansa de a lega prietenii noi. Fără foarte multe, aș zice. Prima generație pentru care așa arată școala, chiar de la începutul ei.

A mers fizic la ore cam o lună și jumătate, atât cât să își poată cunoaște învățătoarea și colegii. Măcar pentru asta sunt recunoscătoare, că școala nu reprezintă chiar o necunoscută totală pentru ea.

Dar s-o spun pe aia dreaptă, e al naibii de greu. Cel mai greu de la începutul pandemiei și până acum, mi se pare faptul că copiii au fost privați de tot. Interacțiune cu alții, locurile de joacă le-au fost închise, iar acum stau din nou închiși în casă, cu ochii în monitoare.

Desigur că toate măsurile sunt necesare, trăim timpuri ciudate, însă dacă interesează pe cineva părerea mea, eu cred că elevii din clasele primare ar fi trebuit să meargă în continuare fizic la școală. Iar asta ar fi fost posibil dacă adulții respectau măsurile de siguranță. Însă după cum bine știm, n-a fost să fie.

Recunosc că am avut îndoieli mari cu privire la școala online. Cred în continuare că s-ar învăța mai multe dacă elevii ar participa fizic la ore într-o clasă, la școală. Dar pentru că asta nu este posibil, ne oprim din smiorcăit și ne adaptăm la situație, ca să putem face viața copiilor măcar puțin mai ușoară.

Dar ca să ne și iasă, treaba asta necesită efort colectiv. Adică noi părinții să facem echipă cu învățătoarele. Pentru că, serios acum, să faci ore online cu clasa pregătitoare nu e deloc floare la ureche. Nu le invidiez deloc pe învățătoarele care au acum elevi în primul an.

Copiii sunt încă la vârsta la care vor să-și arate la cameră jucăriile. Vorbesc deodată, fără să fie numiți. Când nu sunt numiți fix ei, plâng. Uită să-și oprească microfoanele. Nu înțeleg din ce auxiliar se lucrează sau la ce pagină să-l deschidă. Nu găsesc creionul roșu și plâng. Li se face somn și cască. Se supără că doamna nu le vede desenul fix atunci când vor ei. Că nu-i aude. Că nu i-a lăudat mai mult. Că n-au auzit întrebarea ei. Îi doare burtica și simt nevoia să zică asta fix când doamna e în mijlocul lecției. Unii nu știu nici cum să ajusteze volumul tabletei și sunt acasă cu bunici care nu-i pot ajuta.

Pe bune, în condițiile astea e nevoie de calități deosebite și de super răbdare ca să educi copiii. Să-i înveți literele fără să te afli fizic în fața lor. Să le păstrezi atenția, să-i faci să râdă, să-i convingi să te asculte. Să le livrezi informații noi. Să îi convingi să asculte Gheorghe Zamfir cu tine. Să observi detalii. Să le spui mereu “dragii mei”. Să-i motivezi. Să-i lauzi pe toți, fără excepție. Să nu uiți de niciunul, deși nu-i vezi. Să îi ajuți de la distanță să decupeze, să lipească și scrie. Să-i înveți să despartă în silabe. Copii de șase și șapte ani. Să dansezi cu ei. Și totuși să le pară rău că se termină orele. Să te salute cu entuziasm dimineața.

E greu să fii elev în vremurile astea, e greu și să fii părinte. Dar cu siguranță nici să fii învățătoare nu e vreo sărbătoare.

Împreună însă putem să ne facem viața mai ușoară. Să nu denigrăm învățătoarele vorbind urât despre ele copiilor. Să nu ne tânguim în gura mare că, vai, ne rămân copiii în urmă și or să ajungă măturători de stradă. Or fi ei mici, dar au urechi și ne aud. Să nu le mai șoptim la ore, să nu desenăm, pictăm sau să decupăm în locul lor, pentru că nu-i ajutăm deloc astfel. Din contră.

E un efort pe care trebuie să îl facem împreună, pentru că nu doar copiilor le e greu cu lipsa socializării și a contactului direct cu cadrul didactic, ci și nouă, părinților. Iar învățătoarelor care sunt și mame, probabil că le e și mai greu.

Știu că e la modă să fim supărați pe profesori acum în pandemie, însă din bula mea, eu văd lucrurile așa cum vi le-am expus mai sus. Apreciez nespus efortul celor care își fac meseria cu drag și răbdare și le mulțumesc pentru asta.

Căci împreună cu noi, contribuie la păstrarea echilibrului din viața copiilor noștri, zilele astea. Și zău dacă există ceva mai important acum.

Dosar de Mamă e și pe Facebook

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.